Ialomița: Drumul Expres TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu va ocoli Slobozia
Joi, 16 februarie, președinții consiliilor județene din Ialomița, Călărași, Brăila și Galați au semnat, la Slobozia, ordinul prin care se dă „undă verde” realizării Studiului de Fezabilitate pentru drumul expres TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu.
Aceste patru unități administrativ teritoriale au pus bazele celei mai mari Asociații de Dezvoltare Regională din România, respectiv Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructură de Transport de Interes Strategic în Zona de Est și Sud – județene Galați, Brăila, Călărași și Ialomița”, cu scopul de a dezvolta infrastructura de transport, prin elaborarea, coordonarea și implementarea unor proiecte majore în regiune.
ADI are sediul la Galați, iar președinte a fost ales Costel Fotea, președintele C.J. Galați.
Un prim proiect de anvergură care va fi gestionat de această asociație este Drumul TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Călărași – Chiciu, preluat de la CNAIR.
„După cum bine știți, am pus bazele celui mai mare ADI, cred, din România, o asociere între patru consilii județene, asociere menită să investească în infrastructura din România. Pe lângă faptul că noi am avut această idee, de a înființa acest ADI, lucrurile acestea au fost completate cu deschiderea pe care a avut-o ministrul Transporturilor, colegul nostru, viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, de a descentraliza ceea ce înseamnă activitatea CNAIR. Erau foarte multe proiecte la nivelul CNAIR și foarte greu de gestionat aceste investiții. A înțeles și dânsul și ar trebui să înțeleagă și alții că descentralizarea nu duce decât la lucruri foarte bune, la o gestiune mai bună, mai atentă și mai aplicată (…)”, a declarat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița.
Acest proiect este unul major, mult așteptat de cetățeni. Și chiar dacă la ora actuală pare greu de pus în practică, autoritățile din cele patru județe ne asigură că nimic nu este imposibil și că va fi realizat cu siguranță în următorul mandat. Drumul Expres va avea în jur de 150 de kilometri, patru benzi, iar de-a lungul acestui traseu de la Galați și până la Chiciu vor fi construite pe lângă acest drum expres și poduri, pasaje, centuri ocolitoare etc… Studiul de Fezabilitate și expertizele pe care le vor întocmi specialiștii vor arăta care sunt cele mai bune soluții. Peste aproximativ șapte luni vom cunoaște care variantă de traseu studiată va fi pusă în practică, estimarea costurilor, avantajele, dezavantajele și multe altele. Realizarea SF-ului, expertizele, avizele etc. costă 20 de milioane de lei și sunt finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Nu este numai cel mai mare ADI din România, dar este și funcțional. Din ianuarie 2022, în aceeași formulă, ne-am găsit și am pus bazele acestui ADI, înființat în februarie 2022, iar până au ieșit toate avizele a durat până în aprilie. Apoi am semnat imediat contractul cu CNAIR, am demarat procedurile de achiziție, iar pe 27 ianuarie 2023 am semnat contractul cu firma câștigătoare, cu asocierea de firme, care va face toate expertizele și va da și soluția tehnică pentru acest traseu. Este un drum care vine în urma solicitărilor cetățenilor din această zonă de Sud-Est a României, este un drum intens folosit, iar în momentul de față, din păcate, se produc foarte multe accidente, iar durata de deplasare înseamnă foarte mult. Mă bucur foarte mult că Ministerul Transporturilor a avut înțelepciunea în sfârșit de a descentraliza. Asta este o descentralizare adevărată, unde vii, faci parteneriate cu autoritățile locale, ajuți, ești alături de ele pentru ca anumite obiective să fie realizate. (…) Este un drum care are o lungime de peste 150 de km, dar asta vom vedea ce va reieși din proiectul tehnic, pentru că, în urma analizelor, a necesităților pentru fiecare județ, fiecare președinte de Consiliu Județean va stabili, în județul pe care îl păstorește, împreună cu proiectantul, care este soluția optimă pentru județul respectiv. Acest SF, expertize, au ca surse de finanțare POIM. După ce vom finaliza Studiul de Fezabilitate, acest proiect va intra în finalizare pe POT (Programul Operațional de Transport). Marele avantaj pe care îl are acest proiect este acela că este prins în masterplanul de dezvoltare, în POT și va avea și finanțare. Sper ca asocierea de firme câștigătoare să înțeleagă importanța și necesitatea acestui proiect, pentru că în caietul de sarcini și în procedură a fost menționat ca durata de realizare să fie de șapte luni. Adică, astăzi, împreună cu președinții C.J. din Ialomița, Brăila, Călărași și Galați vom semna ordinul de începere, iar asocierea are șapte luni de zile ca să ne pună la dispoziție acest studiu de fezabilitate și expertizele, care vor fi apoi aprobate și în CTI la Ministerul Transporturilor și apoi imediat demarăm procedura de achiziție pentru desemnarea constructorului și a celui care va face Proiectul Tehnic”, a declarat președintele C.J. Galați, Costel Fotea.
În zona Slobozia, pentru a evita blocarea traficului pe podul existent, în zona sensurilor giratorii de la intrarea în municipiu, autoritățile se gândesc să „scoată traficul din municipiu”.
Din evaluările preliminare ale proiectanților rezultă că, în zona municipiului Slobozia, Drumul Expres va avea următoarea configurație: Nod Rutier Drum Expres cu Drumul Național 2 și pod peste Calea Ferată la aproximatv 1,3 kilometri de la ieșirea din Slobozia către Constanța, pod peste râul Ialomița la aproximativ 1,8 kilometri către Țăndărei față de actuala trecere a râului, posibil nod rutier Drum Expres cu Drumul Județean 201 la aproximativ 500 metri de la ieșirea din cartierul Bora către Cosâmbești. Dacă nu se va realiza o infrastructură complexă în această zonă lucrările vor presupune doar un pasaj peste DJ 201 și Nod Rutier Drum Expres cu Drumul Național 21 la aproximativ 6,1 kilometri de la ieșirea din Slobozia către Drajna.
„După ce semnăm ordinul de începere, va trebui să avem o discuție de lucru între reprezentanții Consiliilor Județene și firma care a câștigat, iar soluția cea mai bună va ieși după ce vom sta toți la masă și vom discuta. Sunt localități care pot fi ocolite de acest Drum Expres, altele nu. Slobozia trebuie exclusă clar, pentru că altfel nu am rezolvat nimic. Dăm drumul pasajului de la Drajna, facem Drumul Expres, dar ne vom bloca în două sensuri giratorii… Dacă nu scoatem tranzitul din Slobozia, care înseamnă Brăila – Galați, nu am făcut nimic. Efectiv, ne blocăm. Va fi ocolită sigur pe partea de Est, zona Bucu, va exista un pod peste DN, pod peste calea ferată, pod peste Ialomița. Peste toate drumurile județene și comunale vor exista poduri. Nu vor exista intersecții cu drumurile județene sau cu priorități. (…) Va fi un proiect care va începe în acest mandat și se va finaliza în următorul”, a adăugat președintele C.J. Ialomița, Marian Pavel.
Așadar, în aproximativ un an, vom afla cam în ce constă investiția, cât va dura construcția, valoarea ei și multe alte amănunte.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Călărași, Iliuță Vasile, această investiție este primul lucru bun care se întâmplă în județul Călărași.
„Este cea mai mare investiție a județului Călărași pe infrastructura de drumuri naționale, exceptând autostrada, care traversează mare parte din județ. Această conectivitate de la Galați, Brăila, Ialomița, Călărași și Chiciu, cred că este primul lucru bun care se întâmplă în județul Călărași, cu speranța că vom avea și un pod între Silistra și Călărași, un pod ca la Giurgiu, pentru a putea fluidiza acest trafic pe care îl va descărca acest drum Regio”, a spus Vasile Iliuță, care a adăugat faptul că recent a semnat un protocol de colaborare pentru construcția unui pasaj suprateran la Lehliu Gară, peste calea ferată, pe DN3, pasaj care se estimează a fi realizat în următorii patru ani.
La Brăila vor exista mai multe drumuri expres, Galați-Brăila-Focșani și Galați-Brăila-Buzău, în care se va „înțepa” și acest drum Trans-Regio Galați-Brăila-Slobozia-Drajna-Chiciu.
„Chiar dacă suntem beneficiarii celei mai mari distanțe din acest drum, eu vă promit că ne vom gândi și la alte proiecte în care și Călărași și Ialomița și Galați să beneficieze de alte lucruri. Acest drum este foarte important pentru cetățenii celor patru județe. Suntem foarte serioși și încântați de felul în care ne-am mișcat cu acest proiect. Nu numai noi, ci și mediul de business, pentru că există mult mai multe șanse de a veni investitori în aceste zone. Pentru că nu ne interesează numai tranzitul de marfă de la cele două vămi, ci și producție aici. Iar toți posibilii investitori cer infrastructură. (…) Sperăm ca până la finele anului să avem disponibilitatea și sprijinul echipei care realizează SF, dar și din partea guvernamentală, a ministrului Transporturilor și, de ce nu, a viitorului prim-ministru, de a ne sprijini ca acest drum să se realizeze cât mai repede. Vom trece curând și la altă etapă de proiecte, ne gândim să valorificăm cât mai mult Dunărea, pentru că cele patru județe sunt tranzitate de fluviu, și vom ajuta și Ialomița să intre în această morișcă a județelor care beneficiază de Dunăre și să dezvoltăm cât mai mult zona. Trebuie să spunem Stop. S-a investit prea mult în Vestul țării. Acum este momentul Estului și trebuie să ne dezvoltăm și noi frumos, armonios, așa cum s-au dezvoltat ei”, a transmis și președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Francisk Chiriac.
În cadrul conferinței de presă, reprezentanții firmei care va realiza SF-ul a făcut și o prezentare de principiu a traseului, cu precizarea că după analize, verificări, studii se vor face ajustări, corecții, corelări, în funcție de necesitatea locală.
Așadar, traseul studiat are două variante. Drumul va avea o lungime de aproximativ 150-155 de kilometri. În Călărași va începe de la primul Debarcader, va ocoli municipiul Călărași prin partea de Est, pe la Piscicola, va exista și un sens giratoriu. Va exista și o suprapunere cu DN21 la Drajna, la pasajul în construcție, parte a acestui proiect, iar la Slobozia, de pe DN21 se va merge pe partea de est a municipiului, vor exista poduri peste calea ferată, peste DN2A, peste râul Ialomița. În zona Galați va face legătura dintre centura mare a Galațiului, (care leagă vama de la Giurgiulești (Ucraina, Republica Moldova) cu Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, până la trecerea BAC cu Bulgaria.
Soluția este ca drumul să fie la patru benzi, iar drumurile existente vor fi extinse, în funcție de zone.
În zona Galați-Brăila, se are în vedere și construcția unui aeroport tip cargo. Nu în ultimul rând, există în construcție și vestitul pod de la Brăila, iar dacă ne uităm pe harta investițiilor, vedem că în această regiune se poate vorbi în sfârșit de dezvoltare, atât pe zona de infrastructura portuară (există pe platforma intermodală un proiect de 250 de milioane de euro, în curs de implementare), apoi pe transport aerian, infrastructură rutieră acum, iar în viitor autoritățile au în vedere și transportul feroviar, astfel încât această zonă să fie din ce în ce mai atractivă, pentru că potențial are foarte mult.