Acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”
Începând cu data de 21 noiembrie a.c., Poliţia Română a demarat, acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Astfel, în această perioadă, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa sunt intensificate acţiunile pentru prevenirea evenimentelor cu articole pirotehnice și pentru verificarea respectării legislației de către cei care derulează operațiuni cu astfel de materiale.
Activităţile, desfășurate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
Planul de acțiune se derulează în perioada 21 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, iar obiectivele urmărite în cadrul acțiunii sunt:
- Prevenirea producerii unor evenimente negative, cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri);
- Prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice;
- Optimizarea cooperării interinstituţionale (poliţie, inspectorate teritoriale de muncă, poliţie de frontieră, vamă, autorităţi locale) şi a schimbului de informaţii între agenţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii;
- Cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de către cetățeni pentru a achiziționa, deține și utiliza exclusiv articole pirotehnice din categoriile celor permise;
- Conștientizarea pe de o parte a cetățenilor, precum și pe de altă parte a reprezentanților societăților comerciale autorizate privind riscurile utilizării necorespunzătoare respectiv a comercializării ilegale de articole pirotehnice și potențialele riscuri la care se expun.
Exemplu:
La data de 10 decembrie a.c., în baza planului de acţiune FOC DE ARTIFICII 2022-2023, poliţiştii din cadrul SAESP, în colaborare cu poliţişti din cadrul IGPR-DAESP şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni, exploatând cu operativitate o informație pe linia deținerii ilegale de articole pirotehnice, au interceptat și oprit pe DN2, la ieşire din municipiul Urziceni spre Bucureşti, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 34 de ani.
S-a procedat la controlul habitaclului autoutilitarei, fiind identificată cantitatea de 60 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, 4.681 de bucăți, în valoare de 3000 lei.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Urziceni în vederea audierii, întreaga cantitate de articole pirotehnice fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept,, faptă prev. și ped. de art. 37 lit. A din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, urmând a se da soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni.
În perioada următoare vor fi efectuate controale la persoanele juridice autorizate aflate în evidenţă să desfăşoare operaţiuni de import/transfer/comercializare articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, recomandăm:
- Să cumpăraţi articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
- La achiziţionarea de articole pirotehnice să verificaţi eticheta. Acestea să fie inscripţionate în limba română!
- Să sesizaţi poliţia când constataţi că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
Vă readucem în atenţia câteva aspecte legate de obiectele cu conţinut pirotehnic:
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:
- a) între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
- b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
- c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
- d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
- f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
- g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
Pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 şi nu numai, se vor aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.