30 de unităţi de învăţământ din județul Ialomița au fost admise în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar
Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR) a lansat, în data de 2 martie 2022, prima rundă a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR, în cadrul Componentei C.15 – Educație, Reforma 3 Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii, Investiția 4- Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar. Apelul s-a adresat unităților de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii (PTȘ), identificate ca eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS.
În prima rundă de finanțare a schemei de granturi PNRAS au fost prioritizate 1.726 de unități de învățământ, care au depus cerere de finanțare în cadrul programului menţionat. Lista școlilor eligibile în cadrul rundei 1 a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.319/01.03.2022.
La nivelul judeţului Ialomiţa au fost identificate 36 de şcoli eligibile, dintre acestea depunând cereri de finanţare 31.
În urma procesului de selecţie, 30 de unităţi de învăţământ de la nivelul judeţului Ialomiţa au fost admise în programul amintit.
Unitătile şcolare care urmează să primească finanţare în cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) – runda 1, prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă sunt următoarele:
- Şcoala Profesională Scânteia,
- Şcoala Gimnazială Bărbuleşti,
- Şcoala Gimnazială „Roman Ialomiţeanul” Axintele,
- Liceul Tehnologic Ţandărei,
- Şcoala Gimnazială Ciochina,
- Şcoala Profesională Traian,
- Şcoala Gimnazială „Ionel Perlea” Ograda,
- Şcoala Gimnazială Manasia,
- Şcoala Gimnazială Borăneşti,
- Şcoala Gimnazială Făcăeni,
- Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Feteşti,
- Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Feteşti,
- Şcoala Gimnazială Bărcăneşti,
- Şcoala Gimnazială Sineşti,
- Şcoala Gimnazială Cocora,
- Şcoala Gimnazială „Alexandru Aldea Voievod” Alexeni,
- Şcoala Gimnazială Valea Ciorii,
- Şcoala Gimnazială „Ştefan Copoiu” Andrăşeşti,
- Şcoala Gimnazială Borduşani,
- Şcoala Gimnazială Valea Măcrişului,
- Şcoala Gimnazială „Maica Domnului” Roşiori,
- Şcoala Gimnazială Maltezi,
- Şcoala Gimnazială „Constantn Gurgu” Nr. 1 Gura Ialomiţei,
- Şcoala Gimnazială „Căpitan Aviator Constantin M. Cantacuzino” Jilavele,
- Liceul Tehnologic „Înălţarea Domnului” Slobozia,
- Şcoala Gimnazială „Alexandru Rădulescu”,
- Şcoala Gimnazială „Profesor Ioan Man” Ion Roată,
- Şcoala Gimnazială „Constantin Ştefan” Albeşti,
- Şcoala Profesională Căzăneşti,
- Şcoala Gimnazială Ciulniţa.
Valoarea totală a granturilor finanţate, la nivelul judeţului Ialomiţa, pentru perioada 2022-2025, este de 19.396.531 de lei.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – inițiat de Ministerul Educației – face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă. Pe canalul de youtube dedicat PNRAS pot fi vizionate toate materialele video (webinare, workshop-uri etc.) organizate de minister pentru facilitarea accesului la informare pe tema derulării proiectelor.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN IALOMIŢA