Ialomița: Cinci incendii, în ultimele 24 de ore
Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 23 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore (20.07.2022). La nivelul județului Ialomița, 16 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
- În perioada de referință, un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier, produs în municipiul Slobozia. În sprijin a intervenit și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița. Nu au fost înregistrate victime, persoana implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
- O altă misiune care a necesitat efort complex din partea pompierilor ialomițeni a avut loc miercuri, 20.07.2022, în comuna Vlădeni. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs în cimitirul din comuna Vlădeni. Incendiul s-a extins la două gospodării aflate în proximitatea cimitirului. Au ars aproximativ 5 hectare de vegetație uscată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații deschise.
- În perioada de referință, salvatorii de la Stația de pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe un teren viran. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
- De asemenea, un echipaj de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, produs în comuna Săveni. În sprijin a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 5000 de metri pătrați.
În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 5 incendii înregistrate la nivelul județului Ialomița.
Din totalul incendiilor care au avut loc în perioada menționată, la nivel județean, toate cele 5 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate peste 6 hectare de teren.
În acest context, reamintim faptul că focurile în aer liber cum sunt cele pentru arderea miriştilor, tufărişurilor, stufului sau a vegetaţiei ierboase, nesupravegheate sau efectuate pe timp de vânt puternic, pot degenera în incendii de proporţii cu efecte grave asupra securităţii vieţii şi a bunurilor.
De aceea, pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, facem apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
- arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
- colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
- asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- se interzice acoperirea focarelor cu pământ.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
sursa: ISU Ialomița