Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiștii ialomițeni pe parcursul weekendului
La data de 16 iulie a.c, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul etilotestului indicând valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
* * *
La data de 16 iulie a.c, în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat, în flagrant, pe raza comunei Maia, un bărbat de 35 ani, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Rezultatul etilotestului a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la Spitalul Municipal Urziceni, pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii concentrației de alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
* * *
Duminică, 17 iulie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slobozia au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe raza comunei Iazu, la volanul căruia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 41 ani, din județul Galați.
Întrucât șoferul emana halena alcoolica acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul din Slobozia unde i-au fost recoltate probe de sânge, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
* * *
La data de 17 iulie a.c., în jurul orelor 11:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au oprit, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe bulevardul Matei Basarab, din municipiul Slobozia.
În urma verificării documentelor șoferului în vârstă de 60 de ani, din municipiul Slobozia, a reieșit că în bazele de date figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce cu restrictii-suspendat”.
* * *
Duminică, 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Fetești, în timp ce acţionau pentru prevenirea riscului rutier au depistat, pe raza comunei Bordușani, un bărbat, în vârstă de 36 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autoritățile germane, ce nu figura în bazele de date.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
* * *
Seara trecută, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției numărul 5 Jilavele, au depistat, în flagrant, un minor, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bărbulești.
În urma verificărilor efectuate a reieșit că șoferul în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în comuna Bărbulești nu posedă permis de conducere, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală.