Misiunile pompierilor ialomițeni din ultimele 24 de ore
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 21 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore (29.06.2022).
La nivel județean, 14 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
- O misiune solicitantă pentru salvatori a avut loc în localitatea Sinești, unde pompierii ialomițeni au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme și 9 persoane. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Ialomița a fost activat planul Roșu de intervenție. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență patru echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijin trei echipaje ale SAJ Ialomița. În sprijin a acționat și ISU București-Ilfov cu 3 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic. În accident au fost implicate 9 persoane (8 adulți și 1 minor), Din păcate, 4 persoane au fost declarate decedate (adulți), iar alte 5 persoane au fost transportate la spital.
- În perioada de referință, trei echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință, în comuna Bordușani. Au ars mobilier, electrocasnice și materiale textile. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.
Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, salvatorii au acordat primul ajutor unei persoane care prezenta atac de panică, fără a fi necesar transportul la spital.
- În perioada de referință, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism, în comuna Bordușani. Au ars compartimentul motor și habitaclul autoturismului în proporție de 50%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.
Pentru a preveni astfel de cazuri, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
✔ verificaţi instalaţia electrică;
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
- În data de 29.06.2022, un echipaj de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești a intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma unei tamponări produse între 2 autoturisme.
- De asemenea, un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru degajarea a doi copaci căzuți din cauza vântului puternic, pe calea ferată, pe tronsonul Urziceni-Manasia.
- O altă misiune care a necesitat efort complex din partea pompierilor ialomițeni a avut loc miercuri, 29.06.2022, în comuna Perieți, sat Misleanu. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la culturi și miristi de grâu, precum și vegetație uscată, din mai multe gospodării, în urma căruia au fost distruse 4 hectare. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul.
Recomandări preventive JOCUL COPIILOR CU FOCUL
- Se interzice:
- păstrarea surselor de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz şi altele asemenea, în locuri în care au acces copiii;
- nesupravegherea copiilor, precum şi blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;
Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean .
Din totalul celor 4 incendii care au avut loc în perioada menționată, la nivel județean, 2 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, cultură de grâu), fiind afectate peste 4 hectare de teren.
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, facem apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
- arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
- colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
- asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- se interzice acoperirea focarelor cu pământ.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro