Trei stâlpi de iluminat public au căzut pe partea carosabilă şi pe trotuar, pe Bulevardul Unirii din Slobozia
Un incident neprevăzut a avut loc în această după-amiază, pe Bulevardul Unirii din Slobozia.
Trei stâlpi de iluminat public au căzut pe partea carosabilă şi pe trotuar, fără a provoca daune materiale sau vătămarea vreunei persoane.
Echipaje de intervenție au izolat imediat zona, au fost create restricții de circulație rutieră şi pietonală în scopul dezafectării liniilor de comunicații şi a degajării căilor de circulație şi eliminării oricărui posibil risc.
Traficul va reveni la normal în curând şi în cel mai scurt timp posibil rețeaua de iluminat public, precum şi celelalte rețele afectate, vor fi restabilite. – Anunță Primăria Slobozia