Omagiu adus veteranilor de război, la Slobozia. În județul Ialomița mai sunt în viață doar zece.
Ziua Veteranilor de Război este marcată, în fiecare an, pe 29 aprilie. Ceremoniile dedicate acestor eroi care au luptat pentru independență, suveranitate și integritate teritorială reprezintă doar o mică parte a recunoașterii meritelor acestora. Din păcate, numărul veteranilor în viață scade de la o zi la alta, în județul Ialomița rămânând în viață doar zece.
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată astăzi și în județul Ialomița, în ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”.
În municipiul Slobozia, manifestarea s-a desfășurat la monumentul Eroilor „Col. Popescu”, în apropierea Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”.
În binecunoscutul context actual, nu putem să nu ne gândim, o dată în plus, la suferința și ororile prin care au trecut bunicii noștri și cât de mult trebuie să prețuim ceea ce ei au făcut atunci, dar și ceea ce noi avem acum.
După intonarea Imnului Național și oficierea serviciului religios, au fost rostite alocuțiuni referitoare la această zi.
Profesorul de istorie Valentin Gheorghe spunea, în discursul său intitulat „Veteranii la 120 de ani”, că fără evocarea acestei date, istoria noastră ar fi fost mai săracă.
„Cinstirea veteranilor de război, a soldaților care au apărat țara în cele mai grele clipe, reprezintă un moment cu care ar trebui să ne mândrim. (…) Cele mai importante mărturii despre jertfele ostașilor români datează de aproximativ 150 de ani, de când ele sunt consemnate în arhive, cărți, memorii. Oficial, recunoașterea meritelor foștilor soldați datează de la începutul secolului al XX-lea, când regele Carol I, la data de 29 aprilie, a adoptat Decretul prin care instituia Titlul de Veteran de Război”.
De asemenea, plutonier adjutant Marius Popescu, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, a ținut o cuvântare în numele veteranilor de război.
„Anul acesta se împlinesc 81 de ani de la intrarea României în Cel De-al Doilea Război Mondial, un conflict în care țara noastră a înregistrat peste 900.000 de răniți, dispăruți, prizonieri și invalizi, din care aproximativ 92.000 de militari decedați. Cei pe care încă mai avem onoarea de a-i avea printre noi păstrează încă vii amintirile tuturor întâmplărilor trăite pe front. Nimeni nu le mai poate da înapoi anii tinereții petrecuți în tranșee, pentru eliberarea teritoriului național, nimeni nu poate șterge suferința din vremuri de război, însă îi putem răsplăti, ducând mai departe exemplele lor și purtându-le de grijă când vârsta îi face mai vulnerabili. Tuturor veteranilor de război ai Armatei Române, aflați încă în viață, precum și văduvelor de război din întreaga țară, le transmitem astăzi deplina noastră recunoștință și urări de la mulți ani cu sănătate. În același timp, aducem un pios omagiu veteranilor de război ai României, ce s-au stins de la încheierea Celui De-al Doilea Război Mondial și până în prezent”, spunea Marius Popescu.
Au mai luat cuvântul Mierlăcioiu Horia, locțiitorul Batalionului 113 Artilerie „Bărăganul”, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, dar și Matei Ghiță, elev în clasa a V-a în cadrul Școlii „Sf. Andrei”, care a recitat o poezie patriotică.
Manifestarea s-a încheiat cu ceremonialul depunerii de coroane de flori de către reprezentanții unor asociații, instituții publice, partide politice și ai Parlamentului.
Ziua Veteranilor de Război a fost organizată de Instituția Prefectului Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Garnizoana Slobozia și Primăria municipiului Slobozia.