Ialomița: Incendii în comunele Valea Ciorii și Dridu
În data de 14 aprilie, în jurul orei 12:00, salvatorii din cadrul Gărzii de pompieri Țăndărei, au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de baloți și gunoi menajer, produs în comuna Valea Ciorii, sat Murgeanca.
Trei echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la locul solicitării.
Au ars aproximativ o tonă de gunoi de grajd și cca. 20 de baloți de paie de grâu. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații deschise.
În data de 14 aprilie, în jurul orei 12:55, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Dridu.
Trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD s-au deplasat de urgență la locul solicitării. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Nu au existat victime.
Salvatorii au fost sprijiniți și de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. Au ars aproximativ 100 de metri pătrați din acoperișul construit din lemn și învelit cu tablă, 2 aparate de aer condiționat, cca 15 metri pătrați de scândură, aproximativ 20 de metri liniari bazie, geamurile termopan și s-au deteriorat mobilierul și electrocasnicele din 6 camere.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil din cauza efectului termic, împrejurarea determinantă fiind mijloacele de iluminat lăsate sub tensiune.
sursa: ISU Ialomița