Incendiu la o locuință din Sudiți
În data de 04 aprilie, în jurul orei 14.00, salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, din comuna Sudiți.
Pompierii au fost sprijiniți și de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.
Ajunși la locul solicitării, forțele de intervenției au constatat că, flăcările se manifestau violent în interiorul casei, dar și la anexele aflate în imediata apropiere a acesteia, existând pericolul de propagare la locuințele învecinate.
După o intervenție de aproximativ 3 ore, incendiu a fost lichidat.
Au ars acoperișul locuinței, bunuri din interiorul acesteia, două anexe gospodărești și aproximativ 1 tonă de cereale (porumb).
Cauza probabilă de producere a incendiul a fost stabilită ca fiind, un scurtcircuit electric.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarei, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital. sursa: ISU Ialomița