În general, județul Ialomița este zonă de tranzit pentru refugiați
Prefectul județului Ialomița, Marin Constantin, a declarat marți, 22 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că în județul Ialomița sunt cazate zilnic, în medie, aproximativ 50 – 60 de persoane refugiate din Ucraina, atât la persoane fizice, cât și la agenți economici.
Potrivit prefectului, în urma întrunirii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost emise hotărâri, au fost stabilite protocoale, au fost contactați agenți economici, fiind declanșată și procedura de achiziție a serviciului de transport refugiați.
De asemenea, s-a constituit grupul de lucru pentru copiii fără părinți, însă până în prezent în județ nu au fost înregistrate astfel de situații.
În cazul în care există un flux mare de refugiați din zona județelor de graniță și care vor trebui cazați temporar, există o rezervă de 300 – 350 de locuri, până când aceștia decid să plece spre București sau în afara țării.
Marin Constantin susține că deși nu au fost întâmpinate probleme deosebite cu persoanele care au tranzitat județul nostru sau care au decis să rămână temporar aici, situația este monitorizată permanent pentru a nu deveni victime nici ucrainenii, nici persoanele care le oferă sprijin.
Cele mai multe persoane refugiate sunt cazate în Slobozia (28), Urziceni (27), Mihail Kogălniceanu (8), Gheorghe Lazăr (4), Căzănești (3), Amara (2), însă cifrele sunt fluctuante de la o zi la alta.
Până în prezent, în județul Ialomița nu a fost înregistrată nicio cerere de azil politic. Totodată, prefectul a fost informat de către ITM că nu există nici cereri de angajare din partea persoanelor refugiate.
Prefectul județului Ialomița a făcut câteva precizări și cu privire la actele normative în vigoare care permit decontări de sume în urma unor servicii furnizate refugiaților de către persoane fizice, agenți economici, Unități Administrativ Teritoriale etc.
„În prima parte a crizei refugiaților, până au apărut actele normative, până am intrat într-un cadru legal (…) s-a acționat pe bază de voluntariat. Cam în toată țara, atât persoane fizice, agenți economici, instituții, UAT-uri, au cazat, au sprijinit, au oferit hrană și asistență medicală gratuit. Acum suntem într-o altă etapă, în care se pot deconta anumite sume. Persoanele fizice pot deconta, pe baza unor documente justificative și a unei declarații pe propria răspundere depuse la Primărie, iar Primăria le înaintează către ISU, suma de 20 de lei pe zi pentru hrana unei persoane refugiate, iar persoanele juridice, UAT-uri, instituții, cămine, școli etc, pot deconta suma de 50 de lei pentru cheltuielile cu cazarea și 20 de lei pentru hrană, iar în anumite condiții persoanele fizice, juridice și UAT-urile pot deconta de la 100 la 230 de lei, dacă trec printr-o procedură de achiziție publică de urgență etc (…)”, a spus prefectul județului Ialomița.
Marin Constantin este de părere că sprijinul pe care îl oferă statul român este mic în comparație cu drama prin care trec cetățenii ucraineni și nu ar trebui, unii dintre noi, să fim cârcotași.
„La ora aceasta, amărăciunea este atât de mare acolo, legată de viață și de moarte, de familii despărțite, de copii care au rămas fără părinți sau sunt luați din căminul lor, de bătrâni care nu au posibilitatea să plece… Este vorba de o țară distrusă și cred că la ora asta toată planeta este unită în sensul acesta. Este adevărat că sunt niște cheltuieli, dar să fim serioși, sunt cheltuieli minimale. Mai mult decât atât, există voluntariat clar, pentru că nu poți asigura trei mese cu 20 de lei (…)”, este de părere prefectul județului Ialomița.
Însă există și cazuri în care persoane din Ucraina sunt cazate în regim turistic și care își plătesc cazarea, unitățile nefiind obligate să raporteze prezența lor autorităților.