Ialomița: Administrația din Ciugud, exemplu pentru primarul comunei Gârbovi
Primarul comunei Gârbovi, Vasile Popa (USR), vrea să transforme localitatea din multe puncte de vedere, astfel încât cetățenii să aibă condiții de trai cât mai bune și să devină un model de urmat pentru alte administrații locale.
Pentru ca această strategie să dea roade, cel mai tânăr primar din județul Ialomița și-a propus să afle „rețeta succesului” de la cei mai buni.
Alături de consilierii locali USR, Vasile Popa a mers recent în cea mai dezvoltată comună din România, Ciugud, din județul Alba, o localitate care arată chiar mai bine decât multe orașe din țară și care a avut o strategie foarte bună de dezvoltare de-a lungul anilor.
„Împreună cu Daniel Lungu, consilierul primarului, am discutat despre cum au gestionat infrastructura, utilitățile și educația. Am rămas impresionat de școala din localitate, dotată la standarde înalte, dar și de implicarea profesorilor și învățătorilor. Mi-au mai atras atenția importanța colectării selective, o prioritate pentru autoritățile locale, parcul industrial dezvoltat prin atragerea de investitori, stația de încărcare auto prin panouri solare, curățenia și profesionalismul de care au dat dovadă funcționarii publici la implementarea proiectelor”, spunea primarul comunei Gârbovi, Vasile Popa.
Vasile Popa ne-a declarat că, în primul rând, a dorit să afle care a fost strategia celor din Ciugud la început de drum, cum au făcut lotizările de terenuri pentru a le pune la dispoziția posibililor investitori, cum au gestionat partea de educație, începând de la unitățile de învățământ și până la colectarea selectivă a deșeurilor și, nu în ultimul rând, cum au reușit pe zonele de infrastructură rutieră și utilități (gaze, apă, canalizare).
„Avem și noi mai multe proiecte în Gârbovi. În primul rând, pe partea de educație, avem anul acesta aproape 500.000 de lei alocați, pe care îi vom investi în proiecte de modernizare a infrastructurii școlare, de la modernizarea curții unității de învățământ, utilarea cu mobilier a unității școlare, pentru achiziția de table smart, videoproiectoare, laptop-uri pentru profesori. Eu de când am venit la primărie am pus pe primul plan zona de învățământ. Am achiziționat tablete pentru toți copiii școlii, am schimbat centralele la grădiniță pentru că nu puteau să-și desfășoare activitatea în frig. În opinia mea, cea mai bună investiție într-o localitate este în educație. Dacă nu ai posibilități să educi cetățenii, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, nu poți avea rezultate.
Totodată, am mai discutat în cadrul vizitei și de after-school-ul din Ciugud, unde există o implicare deosebită a cadrelor didactice. Voi încerca și eu să pun în practică un astfel de proiect la Gârbovi, chiar dacă există riscul de a primi unele reproșuri sau de a nu avea aceeași implicare ca acolo. Vă spun că nu depinde totul de administrația locală. Noi încercăm să facem foarte multe lucruri, dar în primul rând trebuie să schimbăm mentalități. Pe zona de infrastructură și utilități, am recepționat proiectul unei stații de epurare și rețea de canalizare, iar acum am depus pe programul „Anghel Saligny” un proiect de extindere pentru 300 de camerete colectoare și extindere sistem pe zona Gării. Deci stația de epurare există, însă nu putem să-i dăm drumul fără acele camerete colectoare și branșamentele aferente la proprietăți. Am depus proiectul, așteptăm finanțarea. Sper să nu depindă de politic…, pentru că cetățenii din localitate chiar au nevoie de canalizare, de drumuri bune, iar referitor la drumuri, am depus un proiect tot pe „Anghel Saligny”, pentru 7 km.
Mai avem un proiect de modernizare a parcului, care este în execuție, mai avem un proiect de pavare a unor parcări, de înființare a unor stații de încărcare autovehicule electrice, cu panouri solare.
În ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, important este să mergem etapizat, până când acest mod va deveni un reflex. Întâi îi educăm pe cei mai mici, care trebuie învățați și motivați să colecteze selectiv, iar aceștia să transmită la rândul lor mai departe. În Ciugud, de exemplu, am rămas impresionat de copii, cât de repede și-au însușit partea cu reciclarea și cu sistemul pus la punct acolo, care îi motivează financiar pentru fiecare sticlă de plastic dusă în zona special amenajată. Este cumva un parteneriat între administrație și oameni. În general, pe zona de deșeuri, peste tot în țară sunt probleme.
Contează foarte mult și prețul pe care îl plătesc oamenii, atât pentru gunoi, cât și pentru apă și alte utilități. Noi, la Gârbovi, avem prețuri mai mici comparativ cu Ciugud, atât la apă, cât și la gunoi. Sunt părți bune și mai puțin bune. Noi încercăm să preluăm exemplele cele mai bune, ni le-am notat pe cele pe care credem că le putem rezolva, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung la Gârbovi, iar de luni sigur ne vom apuca de treabă. Bineînțeles, păstrând proporțiile, pentru că nu ne putem compara cu Ciugud. Cel puțin deocamdată. Vă dați seama că bugetul comunei Gârbovi nu se compară cu cel din Ciugud, unde se încasează taxe și impozite de la investitorii din comună în jur la un milion de euro anual”, spunea Vasile Popa.
Primarul din Gârbovi susține că ideea de a merge la Ciugud i-a venit după ce a aflat povestea acestui loc și a oamenilor care au făcut posibilă transformarea lui.
„Eu am rămas impresionat că primarul a pornit la fel ca mine la drum. El avea 30 de ani, eu am 28. La început, prea puțini i-au acordat încredere. În primul rând că poate deveni primar, apoi că poate realiza ceva în comună, având în vedere că era și tânăr și fără experiență administrativă. Chiar dacă nu a fost în localitate în momentul în care am decis să merg acolo, mi s-a oferit tot sprijinul și toate informațiile de care aveam nevoie. Eu sper să am susținerea comunității din Gârbovi, dar și a consilierilor, pentru proiectele pe care le am și chiar dacă banii „nu vor fi ținuți pe loc” așa cum spun unii că ar trebui, consider că gestionați bine, investiți bine, aceștia pot schimba lucrurile în localitate. Am venit la primărie să facem treabă, să facem ceva în localitatea în care trăim, pentru că de aceea ne-au votat oamenii. Eu am depus proiecte și sperăm să fie bine. Trebuie să fie”, a mai spus primarul comunei Gârbovi.
Vasile Popa a fost ales primar când avea vârsta de 26 de ani. Este convins că șansa schimbării trebuie să vină în primul rând de la tineri. A plecat pe acest drum în administrația locală cu gândul să facă din comuna unde s-a născut una de nivel european, unde tinerii să-și poată găsi un loc de muncă, să nu mai fie obligați de împrejurări să plece departe de familie, în zone urbane sau în străinătate, iar satele, și așa îmbătrânite și depopulate, să dispară.
Vasile Popa este unul dintre cei doi primari ai USR Ialomița și cel mai tânăr. A pornit la drum cu încrederea că poate schimba multe lucruri, fiind susținut și de organizația politică din care face parte.
„Sunt convins că strategia lui de a dezvolta comuna Gârbovi este una bună, fiind specializat în management și dezvoltare rurală. Faptul că „fură” câte puțin din know-how-ul altor administrații locale nu poate fi decât un avantaj. Îl felicit pentru că încearcă să găsească soluțiile cele mai bune pentru comunitatea din care face parte”, ne-a declarat vicepreședintele USR Ialomița, Mihai Tănăsescu, fost prefect al județului Ialomița.