Ialomița: Numărul 112 a fost apelat de 180.173 de ori în anul 2021. Cele mai multe apeluri au fost la Ambulanță
2021 este anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgență 112.
Dacă în anii 2004-2005, non-urgențele reprezentau peste 90% din totalul apelurilor, numărul acestora a scăzut anul trecut până la 40,73%. Astfel, datele ne demonstrează că, de la an la an, cetățenii sună tot mai responsabil la 112 și că, de cele mai multe ori, cer ajutorul agențiilor de intervenție atunci când au urgențe reale.
În anul 2021, operatorii STS 112 au preluat la nivel național 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe față de anul precedent. Dintre acestea, 6.127.023 (aproape 60%) au fost urgențe reale, pentru care a fost necesară intervenția agențiilor specializate: Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont. Diferența, de peste 4,2 milioane, o reprezintă apeluri efectuate din eroare, solicitări de informații, farse și un procent redus de apeluri injurioase.
Operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 18 octombrie 2021 – 57.797, iar dintre acestea 11.272 au reprezentat apeluri privind COVID-19.
La Serviciul de urgență 112 s-au primit, în 2021, 929.915 de apeluri pe problematica noului coronavirus. Cele mai multe apeluri COVID s-au preluat în luna octombrie – peste 247 de mii de solicitări la nivel național, având o medie de 8.000 de apeluri COVID/zi.
În județul Ialomița, operatorii STS au primit 180.173 de apeluri, dintre care 87.383 (48,50%) au reprezentat apeluri non-urgente, iar 92.790 au fost apeluri urgente (51.50%). Dintre acestea, 27.471 (22,99%) au fost direcționate către poliție, 59.623 (49,90%) către Ambulanță, 23.729 (19,86%) către ISU-SMURD, 6.362 de apeluri (5,32%) au fost către Jandarmerie, iar 2.292 (1,92%) către alte agenții. Pe problematica legată de COVID au sunat 22.243 de persoane.
***
Cetățenii pot suna la 112 atunci când sunt într-o situație de urgență sau au motive să creadă că cineva se află într-o situație de urgență.
O situație de urgență este cea în care sunt puse în pericol viața, proprietatea și/sau mediul și care necesită asistența imediată a agențiilor specializate de intervenție: Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont.
Serviciul de urgență 112 este pentru cetățeni și, utilizat responsabil, poate salva vieți.
Persoanele cu deficiențe de auz și sau de vorbire pot solicita ajutor în situații de urgență printr-un serviciu dedicat, care le permite să relaționeze prin mesaje cu autoritățile. Serviciul se numește SMS 113, este gratuit și a fost implementat de Serviciul de Telecomunicații Speciale încă din anul 2015. Pentru a beneficia de acest serviciu de mesagerie de urgență, este necesară înregistrarea persoanelor cu deficiențe de auz și sau de vorbire și a numerelor de telefon mobil pe care le utilizează în baza de date a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență. Înregistrarea se realizează prin completarea unui formular online pe site-ul STS sau printr-o cerere scrisă adresată instituției.
Până în prezent în baza de date a serviciului SMS 113 au fost înregistrate aproape 2.500 de persoane, iar, anual, zeci de urgențe ale persoanelor din această categorie sunt preluate și se oferă sprijinul necesar de către autorități.
***
În fiecare an, în 11 februarie, marcăm Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, dedicată creșterii gradului de conștientizare a importanței acestui serviciu destinat cetățenilor.