Evenimente private în Fetești și înmormântare în Țăndărei, întrerupte de polițiști
Eveniment privat, întrerupt de polițiști la Fetești
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești s-au sesizat din oficiu, cu privire la desfășurarea unei petreceri private la un restaurant din municipiul Fetești, la care participă mai multe persoane.
Evenimentul privat a fost întrerupt de polițiști, la fața locului fiind identificate 16 persoane participante, printre care 4 muzicanți, cărora li s-a solicitat să părăsească locația.
Având în vedere că potrivit prevederile legale în vigoare instituite pentru prevenirea răspândirii virusului SarsCoV-2, este interzisă organizarea și participarea la astfel de evenimente, toate persoanele menţionate mai sus au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 8000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.
Facem precizarea că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt interzise.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
Vineri, 23 aprilie, în cadrul unei acțiuni organizate în scopul prevenirii virusului COVID-19, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în incinta unui restaurant din municipiul Fetești, se află în desfășurare un eveniment privat.
Evenimentul a fost sistat, iar organizatorii, doi bărbați din municipiul Fetești, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1500 de lei, conform Legii 55/2020, privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
De asemenea, administratorul societății a fost amendat cu suma de 1000 de lei.
Totodată, polițiștii au identificat și sanctionat 5 muzicanți prezenți la eveniment, cu amenzi în valoare de 2250 de lei, fiind totodată identificate alte 45 de persoane participante la eveniment, urmând a fi luate și față de acestea măsuri contravenționale.
Sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3600 de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni în cursul zilei de ieri, la o înmormântare pe raza orașului Țăndărei
La data de 25 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în orașul Țăndărei are loc o înmormântare la care participă un număr mare de persoane, fără a se respecta măsurile de protecție individuală prevăzute de Legea 55 din 2020.
Evenimentul a fost monitorizat de polițiștii ialomițeni, cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor locali, fiind luate măsuri de asigurare a ordinii și liniștii publice, precum și de prevenire a răspândirii COVID-19.
Astfel, au fost identificate și sancționate 18 persoane, printre care organizatorul evenimentului, valoarea sancțiunilor contravenționale fiind de 3600 de lei.
În continuare, se desfășoară activități pentru identificarea și sancționarea participanților care nu au respectat măsurile pentru prevenirea infectării și răspândirii virusului SARS-COV2.
Pe parcursul week-end-ului forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, sub autoritatea Instituției Prefectului Ialomița, au continuat să acționeze, în sistem integrat, alături de celelalte structuri, în vederea verificării respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Astfel, în perioada 24-25 aprilie a.c., au fost efectuate verificări la peste 160 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate de pe raza județului Ialomița.
De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, efectivele angrenate au verificat și piețele, restaurantele, centrele comerciale și zonele unde se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 11500 de persoane.
Pe parcursul week-end-ului au fost aplicate 351 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 73.800 de lei în contextul stării de alertă, astfel:
– 2 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare la o adresă declarată;
– 278 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;
– 71 pentru nerespectare interdicțiilor privind circulația pe drumurile publice în intervalul orar 22:00 – 05:00.
Acțiunile pe raza județului Ialomița sunt desfășurate permanent pentru verificarea și sancționarea celor care nu respectă normele legale în vigoare impuse în contextul actual.