Zeci de persoane amendate la două înmormântări din Fetești și Țăndărei
44 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 35.000 de lei au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în cursul zilei de astăzi, la două înmormântări, pe raza orașului Țăndărei și municipiului Fetești
La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița s-au sesizat cu privire la faptul că în orașul Țăndărei are loc o înmormântare l care participă un număr mare de persoane, fără a se respecta măsurile de protecție individuală prevăzute de Legea 55 din 2020.
Evenimentul a fost monitorizat de polițiștii ialomițeni, cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor locali, fiind luate măsuri de asigurare a ordinii și liniștii publice, precum și de prevenire a răspândirii COVID-19.
Astfel, până în prezent, au fost identificate și sancționate 35 de persoane, printre care organizatorul evenimentului și 8 muzicanți. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de 32.225 de lei.
În continuare, se desfășoară activități pentru identificarea și sancționarea participanților care nu au respectat măsurile pentru prevenirea infectării și răspândirii virusului SARS-COV2.
De asemenea, tot astăzi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că pe raza municipiului Fetești se desfășoară o ceremonie de înmormântare, la care participă un număr mare de persoane.
Pe perioada derulării funeraliilor au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 2790 de lei, pentru nerespectarea legislației în vigoare.