Renate Weber, la Slobozia: Instituția Avocatul Poporului va avea un rol de mediator între autoritatea locală și cetățeanul care se simte vătămat în drepturile sale
Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a întâlnit astăzi, 24 martie, cu primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare, și cu viceprimarul Gabriel Mușat, pentru a discuta despre înființarea unui Birou Teritorial al Instituției Avocatul Poporului în Slobozia, birou ce urmează să deservească județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Ilfov.
„Avocatul Poporului vine să deschidă un nou drum pentru orașul nostru, pentru județ și pentru întreaga regiune. Mă bucură foarte tare faptul că putem pune umărul și noi, administrația din Slobozia, pentru a sprijini un proiect național de transparentizare și de sprijin al cetățeanului, de transparentizare a activităților publice și de altă natură și de sprijin al cetățeanului, contribuabilul și partenerul nostru principal. Prezența doamnei Weber arată că suntem o administrație credibilă, mă bucură faptul că am putut să oferim posibilitatea ca la Slobozia să se înființeze un centru”, a declarat Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia, în cadrul unei conferințe de presă.
Necesitatea înființării unui astfel de centru regional a fost explicată de Renate Weber prin faptul că numărul petițiilor sau al sesizărilor din oficiu este mult mai mic în aceste cinci județe, comparativ cu alte regiuni.
„ (…) Deschiderea celui de-al cincisprezecelea centru regional al Instituției Avocatul Poporului va fi la Slobozia. (…) Din motive care îmi scapă, exact în sudul țării, pe o suprafață destul de mare, pentru că acest birou va avea competență pe cinci județe, nu știu de ce nu a fost înființat până acum. În urmă cu câteva săptămâni am avut o discuție cu colegii mei și am zis să facem primii pași să vedem în ce măsură autoritățile locale sunt dispuse să ne sprijine. (…) Spre bucuria mea, și îi mulțumesc pentru asta, deschiderea domnului primar, al Primăriei din Slobozia, a fost totală, au identificat rapid și un spațiu, dar mai mult decât atât a existat și dorința aceasta de a transparentiza activitatea autorității locale în sprijinul cetățeanului. Ceea ce face Instituția Avocatul Poporului, în 99% din activitatea sa, este să lucreze cu oamenii pe cazuri individuale. Ori de câte ori oamenii consideră că drepturile lor, libertățile lor au fost într-un fel restricționate, atinse, de administrație, ei se pot adresa instituției noastre. (…) Eu sper sincer ca prezența instituției noastre aici să schimbe aceste lucruri, pentru că mi-e greu să cred că aici totul este bine și frumos. Cu siguranță și aici, ca și în alte locuri din țară, se întâmplă lucruri care este bine să fie corectate”, a spus, Avocatul Poporului, Renate Weber.
Instituția Avocatul Poporului va avea un rol de mediator între autoritatea locală și cetățeanul care se simte vătămat în drepturile sale. Cele mai multe petiții primite de Avocatul Poporului se referă la drepturi salariale, pensii, la chestiuni de punere în posesie a unor terenuri, de punere în executare a unor drepturi judecătorești, despre drepturile unor persoane lipsite de libertate, dar și multe altele.
Acest centru regional va fi funcțional în câteva luni, probabil prin iunie, și va fi amplasat în incinta Primăriei, unde în prezent există Biroul Taxe și Impozite, Casieria și Relațiile cu Publicul. Spațiul, de aproximativ 60 m.p., va fi dat în administrare Instituției Avocatul Poporului. Centrul de Relații cu Publicul, Taxe și Impozite, Casieria vor fi mutate în zona intrării principale în Primărie și Casa Căsătoriilor.
Biroul va avea trei angajați pentru început, doi experți și un consilier, iar pe măsură ce se va „maturiza” va exista probabil un al patrulea post pentru Avocatul Copilului.
Renate Weber a ținut să precizeze faptul că acei oameni care se consideră vătămați în drepturile lor pot să se adreseze și instanței de judecată.