Luminița Barcari, deputat PNL: DN3B – Fetești, Făcăeni, Vlădeni, Chirana necesită urgent lucrări de reabilitare
După trei luni de activitate parlamentară, deputatul PNL de Ialomița, Luminița Barcari, a susținut recent o primă conferință de presă, în care a prezentat o parte a activităților pe care le-a desfășurat în această perioadă.
În urma audiențelor cu cetățenii, deputatul a primit o serie de sesizări, pe care le-a transpus în interpelări sau întrebări adresate forurilor competente.
De exemplu, a adresat o întrebare Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu privire la normele privind livrarea produselor alimentare destinate elevilor către centre de asistență socială, în contextul pandemiei COVID, știut fiind faptul că programul Lapte și Corn nu a fost desfășurat în condiții normale în această perioadă.
De asemenea, deputatul a adresat întrebări Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu privire la finanțarea energiei verzi, Ministerului Sănătății, legat de înființarea unor clinici pentru tratamentul alcoolicilor, dar și o interpelare prin care a solicitat lămuriri cu privire la subprogramul național de fertilizare in-vitro.
„Am adresat Ministerului Sănătății o întrebare referitoare la lipsa în România a unui centru pentru tratamentul alcoolicilor. Nu există în România o clinică specializată pentru așa ceva. Tot către Ministerul Sănătății am adresat o interpelare și am cerut lămuriri cu privire la subprogramul național de fertilizare in-vitro. Știm că în România nu se acordă o importanță deosebită acestui program și tot mai mulți tineri cu probleme de fertilitate își doresc să aibă un copil. Pentru că mulți tineri nu au copii nu doar pentru că sunt preocupați de carieră, ci pentru că au, într-adevăr, niște probleme. Făcând o analogie cu alte state, am considerat că România ar trebui să acorde o mai mare importanță acestei probleme”, a transmis Luminița Barcari.
Cu privire la județul nostru, deputatul a întrebat reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii despre posibilitatea reabilitării DN3B, pe tronsonul Fetești, Făcăeni, Vlădeni – Chirana, drum care necesită urgent lucrări de reabilitare. Răspunsurile la aceste întrebări și interpelări le vom afla, probabil, în următoarele săptămâni.
Parlamentarul a mai vorbit pe parcursul conferinței despre planul național de redresare și reziliență și investițiile care pot fi realizate, dar și despre bugetul general consolidat, construit, după cum afirma Luminița Barcari, pe cel mai mare PIB din istorie, catalogându-l ca bugetul investițiilor, în condițiile în care anul acesta au fost alocate cu 68% mai multe fonduri față de anul trecut.