Reținut pentru tâlhărie calificată
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut un tânăr de 20 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiunii de tâlhărie calificată, asupra unui bărbat din municipiul Fetești. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Ialomița.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că persoana în cauză ar fi tâlhărit în noaptea de 5/6 mai 2018 un bărbat din municipiul Fetești, deposedându-l totodată de suma de 18000 de lire sterline şi 2150 de euro.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale a fost continuată urmărirea penală față de tânărul de 20 de ani, pentru săvârșirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, iar în baza probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale, cu sprijinul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești
IPJ Ialomița