AJOFM Ialomița: Măsuri active destinate angajatorilor
În Monitorul Oficial nr.1326/31.12.2020 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
Conform art.I, din ordonanța susmenționată, angajatorii care în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2021 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgenţă sau de alertă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani înregistrate ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi cetăţeni români, încadraţi în aceleaşi categorii de vârstă, cărora în anul 2020 le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini de pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
Angajatorii care opteaza pentru aceste măsuri active, au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni în care se subvenționează salariul angajatului.
Aceste subvenții, se acordă angajatorilor în situaţia în care persoanele din categoriile menţionate anterior sunt înregistrate ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Nu beneficiază de de aceste măsuri active următorii angajatori:
- a) instituții și autorități publice, astfel cum sunt acestea definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- b) angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau asupra cărora sunt impuse restricţii din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Modalitatea de acordare a acestor sume este prevăzută în Ordinul nr.2/2021 pentru aprobarea Procedurii de acordare a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative .
Pentru a beneficia de subventiile prevăzute de art. I alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, angajatorii încheie cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în raza cărora aceştia îşi au sediul social, dar nu mai târziu de data de 1 septembrie 2021, o convenţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la Ordinul nr.2/2021.
În vederea încheierii convenţiei, angajatorii depun prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a deţinerii unui certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările ulterioare, o cerere potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la procedură, însoţită de următoarele documente:
a) declaraţie pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal, din care să rezulte că nu se află în una dintre situaţiile prevăzute de art. I alin. (7) din OUG nr.220/2020, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
b) actele de identitate ale persoanelor încadrate în muncă din categoriile prevăzute de art. I alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, în copie;
c) actele în baza cărora au fost încadrate în muncă persoanele din categoriile prevăzute de art. I alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, în copie.
(2) Pentru cetăţenii români din categoriile de vârstă prevăzute de art. I alin. (1) din ordonanţa de urgenţă cărora în anul 2020 le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini de pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), angajatorii depun actele în baza cărora au încetat raporturile de muncă, în copie, însoţite de traducerea legalizată în limba română a acestora sau, după caz, documente care atestă încetarea raporturilor de muncă.
Relații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0243/230999, 0243/231809 sau la email [email protected].
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița