Ialomița: Rezultatele votului la alegerile parlamentare 2020 – Camera Deputaților și Senat
Rezultatele votului de duminică, 6 decembrie, pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului, arată că, în județul Ialomița, PSD rămâne în continuare principala forță politică, scorul obținut fiind aproape dublu comparativ cu PNL.
În condițiile unui absenteism major la urne, județul Ialomița fiind la coada clasamentului (puțin peste 26%), la mică diferență de Vaslui și Iași, partidele consacrate au primit mai puține voturi față de alegerile parlamentare din 2016, iar altele noi, cum este AUR, au obținut rezultatele surprinzător de bune.
Până la această oră, singurul mandat plin este al deputatului PSD Ștefan Mușoiu, restul mandatelor urmând să fie repartizate prin redistribuire în următoarea perioadă. Precizăm faptul că Ialomița are alocate patru mandate de deputat și două de senator.
Potrivit proceselor verbale privind totalizarea voturilor valabil exprimate, pentru Camera Deputaților, Partidul Social Democrat a obținut în Ialomița 23.186 de voturi (40,16%), Partidul Național Liberal 12.160 de voturi (21,06%), Alianța pentru Unirea Românilor – 6.849 voturi (11,86%), Partidul Pro România – 5.216 voturi (9,03%), Alianța USR PLUS – 4.613 voturi (7,99%) Partidul Mișcarea Populară – 1.590 de voturi (2,75%), iar candidatul independent Vlad Costea a obținut 658 de voturi (1,14%), scor apropiat de cel obținut de Partidul Socialist Român, de exemplu, – 611 voturi. Mai spunem că Partidul România Mare a obținut în Ialomița 487 de voturi, Partidul Puterii Umaniste (Social Liberal) – 525 de voturi, Partidul Ecologist Român – 422, iar UDMR – 231 de voturi.
La Senat, Partidul Social Democrat a obținut 22.752 de voturi (39,38%), Partidul Național Liberal 11.594 de voturi (20,07%), Alianța pentru Unirea Românilor – 7.389 de voturi (12,79%), Partidul Pro România 6.062 de voturi (10,49%), Alianța USR PLUS – 4.754 (8,23%), Partidul Mișcarea Populară – 1.608 (2,78%).
Au mai fost votați: Partidul Socialist Român – 965 voturi (1,67%), Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) – 853 de voturi (1,48%), Partidul România Mare – 530 de voturi (0,92%) Partidul Ecologist Român – 449 de voturi (0,78%) și UDMR – 248 de voturi (0,43).
Imediat după aflarea rezultatelor, deputatul PSD Ștefan Mușoiu a mulțumit ialomițenilor „care au crezut în noi și în programul nostru de guvernare”, votând, astfel, candidații social-democrați.
„Prin votul lor îi vom reprezenta în Camera Deputaților și în Senat cu credință și respect față de valorile social democrate și le vom îmbunătăți viața prin facilități legislative atât în acest județ, cât și la nivelul întregii Românii! Le mulțumesc ialomițenilor care nu s-au speriat nici de frigul de afară și nici de pericolul pe care îl reprezintă contaminarea cu Covid 19 și au mers la urne! Cred, în continuare, că doar împreună vom reuși să redresăm România!”, le-a transmis Ștefan Mușoiu.
La alegerile parlamentare din 2016, pentru Camera Deputaților, Partidul Social Democrat obținea un scor dublu – 47.929 de voturi, Partidul Național Liberal 15.307 voturi, iar Partidul Mișcarea Populară 3.981 de voturi, tot aproape dublu față de 2020.
La Senat, Partidul Social Democrat obținea 47.836 de voturi, Partidul Național Liberal 15.322 voturi, iar Partidul Mișcarea Populară 4.035 voturi…