Ialomița: Conducerea județului consultă consilierii cu privire la oportunitatea continuării proiectelor de la Spitalul Județean de Urgență și contractarea unui împrumut
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, alături de administratorul public al județului, Alexandru Potor, le-a prezentat vineri, 27 noiembrie, consilierilor județeni, situația proiectelor aflate în implementare la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, pentru ca, în cadrul unor întâlniri viitoare cu toți factorii de decizie, să se hotărască soarta acestora.
Amintim că la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia sunt în implementare patru proiecte ample, două prin PNDL și două din fonduri europene, prin POR, respectiv construcția unui Bloc Operator, modernizarea incintei clădirii, modernizarea și extinderea UPU și modernizarea Ambulatoriului de Specialitate.
Președintele Consiliului Județean declara că deși luase în calcul să renunțe măcar la un proiect, cum ar fi construcția Blocului Operator, în urma analizei tuturor proiectelor a descoperit că acestea sunt interconectate și, dacă se renunță la unul, …trebuie să se renunțe la trei dintre ele… Astfel că solicită consilierilor județeni un punct de vedere cu privire la oportunitatea continuării acestor proiecte și, implicit, asumarea contractării unui împrumut pentru a susține cofinanțarea.
„Am analizat și posibilitatea de a renunța la un astfel de proiect, numai că surpriza a fost că, din cele patru proiecte, trei sunt interconectate. La proiectul care vizează modernizarea Ambulatoriului, finanțat prin fonduri europene, sunt relocate anumite spații în Blocul Operator. În ceea ce privește modernizarea incintei spitalului, la fel, anumite secții și săli din actualul spital sunt mutate în Blocul Operator. În momentul în care am lua decizia să renunțăm la Blocul Operator, ar trebui să renunțăm și la celelalte trei proiecte. Este o decizie foarte grea, pe care trebuie să o luăm împreună. Pe toate cele patru proiecte cofinanțarea este undeva la 50 de milioane de lei. Eu mi-aș dori ca aceste proiecte să ajungă la maturitate, să le finalizăm, să le punem în practică, să le executăm, iar cetățenii din Ialomița, și noi, bineînțeles, să beneficiem de servicii medicale de calitate. Dar va trebui să ne asumăm împreună ceea ce înseamnă cofinanțarea. Din punctul meu de vedere, am găsit ca unică soluție, în viitorul apropiat, probabil un împrumut, dar lucrurile acestea trebuie să le discutăm. (…) Nu vreau ca decizia să-mi aparțină doar mie, ci vreau să aparțină la toți. (…) Pentru că este un lucru care ține de fiecare dintre noi”, a subliniat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița.
De asemenea, Alexandru Potor, administratorul public al județului, reclama faptul că la aceste proiecte cofinanțarea inițială de 2% a crescut pe parcurs „spectaculos de mult”, în unele cazuri ajungând până la 30%, iar instituția nu poate suporta aceste costuri.
„Asta este o primă problemă care impune în primul rând aducerea la cunoștința opiniei publice a acestei situații. (…) Prima problemă la care trebuie să răspundem este decizia de a continua aceste proiecte și asta este o întrebare retorică. Este clar că ne dorim să continuăm aceste proiecte, pentru că ele țin de infrastructura de sănătate a întregului județ și ele reprezintă, mai ales în această perioadă pandemică, un sprijin important pentru actul medical care trebuie livrat către cetățenii din Ialomița. (…) Proiectele trebuie continuate, cu această conștientizare a faptului că avem o creștere foarte importantă a contribuției Consiliului Județean și, practic, vom avea o scădere a resurselor pe care putem să le îndreptăm către alte proiecte. O soluție ar fi, într-o primă fază, contractarea unui împrumut care să susțină cofinanțarea acestor proiecte. Nu numai pentru cele care țin de infrastructura din spital, dar și a celor care vizează infrastructura rutieră sau cele care se îndreaptă către reabilitarea unor monumente istorice de clasa A. A doua problemă care a rezultat din analiza acestor proiecte (…) este modul în care au fost gândite. Și dau un singur exemplu: investiția pentru intervenția asupra clădirii vechi a spitalului și a noului Bloc Operator, (…) după ce am analizat în detaliu aceste proiecte, am observat că ele sunt foarte interdependente. În speță, construirea blocului operator, finanțată prin PNDL, presupune mutarea unor facilități critice din actuala clădire a spitalului în noua construcție. (…) Problema este că dacă nu facem blocul operator, riscăm să afectăm și celălalt proiect de intervenție asupra spitalului, dar și referitor la Ambulatoriu, pentru că o parte dintre secțiile critice care se află acum în spital, dacă vor fi modernizate în conformitate cu proiectul, nu se vor mai regăsi acolo și va trebui să fie relocate către noul bloc operator. Proiectantul a venit și a pus întrebarea foarte abrupt: continuați cu blocul operator? Dacă nu, va trebui să reproiectăm tot ce înseamnă intervenția la vechiul spital. Asta înseamnă alți bani, ducerea către o altă clasă de importanță a clădirii, o nebunie completă și practic ieșirea din orice calendar posibil al finanțărilor”, spunea Alexandru Potor.
Administratorul public a precizat că decizia de a continua aceste proiecte, de a contracta un împrumut, va fi luată în urma consultărilor factorilor interesați, de la cetățeni, medici, DSP și până la consilierii județeni, în așa fel încât decizia să fie în cunoștință de cauză.
„Nu vrem să repetăm o experiență negativă (la final), referitoare la reabilitarea Pieței Revoluției din Slobozia. (…) Avem doi ani la dispoziție pentru a finaliza aceste proiecte, în condițiile în care stau așa cum v-am povestit. Va fi un efort extraordinar, dacă decidem împreună că lucrurile vor merge în direcția aceasta (…) să ducem aceste proiecte la capăt. Nu este deloc o sarcină ușoară”, a concluzionat Alexandru Potor, administratorul public al județului.
Președintele C.J. a invitat, în acest context, toți consilierii județeni, indiferent de culoarea politică, la o discuție pe această temă, pentru a afla care sunt soluțiile și a lua o decizie, asumată astfel, și politic și administrativ.