Ialomița: Slobozia – Rata de incidență COVID 19, aproape de 4. Și Amara intră în scenariul ROȘU. Vezi rata de incidență pentru toate localitățile.
Și orașul Amara a intrat, începând de astăzi, 30 octombrie, în scenariul 3, din cauza depășirii ratei de incidență cumulată a cazurilor de COVID 19, de 3 la 1000 de locuitori, ajungând la 3,03.
Potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, nr. 93/29 octombrie, Slobozia a ajuns la o rată de incidență de 3,99, Urziceni la 3,05, Fetești – 1,55, Bucu 2,43, Coșereni 4,16, Perieți 2,15, Jilavele 2,14.
De la data încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor, respectiv mai mare de 3/1000 de locuitori, măsurile se vor menține pe o perioadă de 14 zile.
Vezi: Hotărârea-CJSU-nr.93-din-29.10.2020 (rata de incidență pentru toate localitățile)
Vezi: Hotărârea-CJSU-nr.94-din-29.10.2020
În funcție de rata de incidență constatată pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte vor fi aplicate, în mod corespunzător, măsurile stabilite prin Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Ialomița nr. 78 din 16.10.2020. – Hotararea-CJSU-nr.-78-din-16.10.2020
În localitățile aflate sub scenariul roșu se instituie, de asemenea, obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât masca să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.