Gheorghe Tinel (PNL): „Decizia de a mă scoate total de pe listă, mi se pare o execuție stalinistă”
„O decizie nedreaptă, o execuție stalinistă, dezonorantă pentru Dragoș Soare, o încălcare flagrantă a statutului partidului, de noaptea minții, un carambol asumat”. Așa a catalogat deputatul liberal Gheorghe Tinel decizia Biroului Permanent Județean Ialomița și a președintelui interimar al PNL Ialomița, Dragoș Soare, de a-l scoate de pe lista de candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
„După cum bine știți, printr-o decizie pe care eu o consider nedreaptă, prin prisma modului cum s-a transpus în practică, sau cum au pus unii în aplicare voința centrului, eu am fost scos total de pe listă. Fără niciun argument, fără nicio justificare, fără, fără…deși timp de cinci ani am condus organizația județeană a PNL. Cu bune și cu rele, totuși, rezultatele sunt notabile, PNL fiind în Ialomița a doua forță politică. De ce am fost scos? Nu știu. De ce nu a fost luată cererea mea în considerare și nu a fost supusă votului BPJ și CDJ, nu mi s-a dat niciun fel de explicație. Ce s-a spus public în ședința BPJ și CDJ a fost că este lista agreată de Ludovic Orban. Nu-mi aduc aminte ca Ludovic Orban să fi participat la constituirea organizațiilor locale în Ialomița și nici la foarte multe campanii electorale. În afară de faptul că a venit în ultima zi la locale. Mi se pare o execuție stalinistă. Numai Partidul Comunist pe timpul lui Stalin mai practica astfel de metode. Dezonorant… Nu pentru Ludovic Orban, pentru că de la el nu am nicio așteptare, dezonorant pentru Dragoș Soare, că s-a transformat incognito așa, sau peste noapte, în mâna lungă a lui Ludovic Orban în Ialomița (…) Asta este nemulțumirea mea. Fiecare cerere trebuia să aibă un vot în spate, iar ierarhia votului să stabilească și ierarhia listei. (…) De ce mi se pare o execuție stalinistă? PNL a luat la alegerile locale 26,33%. Sub 26,33% sunt foarte multe organizații județene, 17 – 20, cărora nu li s-a întâmplat nimic. Adică, nu li s-a cerut să facă pasul înapoi. Mai mult, sunt lideri de liste în momentul de față. (…) Acest standard dublu cu care a fost analizată pe de o parte activitatea mea personală și pe de altă parte a altor organizații locale, acolo unde președinții au o relație de amiciție cu președintele partidului, după părerea mea nu este sănătoasă. Nu a existat niciun prag stabilit în Biroul Executiv Național sau în Biroul Permanent. A fost un prag aleatoriu pus de Ludovic Orban ad-hoc după alegeri, în așa fel încât el să poată să decapiteze acolo unde vrea el să decapiteze. Sunt ferm convins că dacă aveam 27,33% ar fi pus pragul 28%. A fost ceva premeditat. Și-o asumă, e problema lui”, a declarat Gheorghe Tinel, marți, 20 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a catalogat modul în care s-au propus pe listă candidații la parlamentare ca fiind de „noaptea minții”.
„Nu am înțeles cum de președintele organizației județene, cel care a dus bătălia cinci ani cu PSD și care a făcut posibilă aducerea PNL la guvernare, inclusiv a lui Mihai Găină, este scos total de pe listă, este o chestie de noaptea minții, iar cel care a fost adus de la PSD este locul II la deputați. Scenariul care a fost făcut public în BPJ a fost acela ca Luminița Barcari să se retragă și el să intre în Parlament… Poate acesta a fost și motivul pentru care Gheorghe Tinel trebuia îndepărtat”, a mai spus Tinel Gheorghe.
Vicepreședintele PNL susține că față de Ludovic Orban nu a avut o relație de vasalitate, ci una principială și corectă, atitudine care, în opinia sa, i-ar fi subminat relația cu actualul președinte al partidului, relație care a dus la nerespectarea a două înțelegeri făcute anterior alegerilor.
„I-am și spus lui Ludovic Orban că știu că la Palatul Victoria se sapă împotriva lui Gheorghe Tinel, dar eu trebuia să mă ocup de alegeri nu de scenariile și săpăturile unora și altora. Miza eliminării mele a fost președinția organizației județene și rolul de DJ pe care să și-l aroge în vederea viitoarelor bătălii politice. Întotdeauna există o miză măruntă pentru oameni mărunți. (…) M-a dezamăgit atitudinea lui Dragoș Soare de joi, 15 octombrie, când s-au votat listele. Sper să nu-i dezamăgească și pe slobozeni în mandatul care urmează. (…) Dragoș Soare nu a avut o atitudine ostilă pentru că ar fi avut ceva împotriva mea. Dragoș Soare a jucat un rol în a-și manifesta ostilitatea asta. Nu avea de ales. (…) Eu încerc să-i dau circumstanțe atenuante în legătură cu comportamentul lui. Încerc”, a spus acesta.
În context, Gheorghe Tinel a criticat și modul în care membri ai BPJ au acceptat această situație, susținând că „au avut o atitudine ca fularul”, o „verticalitate tip salcie”, pe care nu le înțelege.
Deputatul a precizat că, în următoarea perioadă, după ce i se va încheia mandatul, ori se va întoarce la locul de muncă de la Ministerul Agriculturii, ori în sectorul privat, ori „între și între”, respingând propunerile unor formațiuni politice, de preluare a unor organizații locale, dar și ideea de a ieși din politică.
„Departe de mine gândul de a mă înregimenta în altă formațiune politică, alta decât PNL. Gândesc unii că s-ar putea să fac un pas înapoi pentru că au apărut aceste nemulțumiri pe care eu le consider obiective, pentru că sunt încălcări flagrante ale statutului și regulamentelor partidului, că voi face eu un pas înapoi sau se așteaptă. Să nu se aștepte. Cine se așteaptă ca eu să ies din politică, se înșeală. Voi fi un critic extrem de acerb atunci când lucrurile vor derapa și un susținător extrem de puternic atunci când lucrurile vor merge pe făgașul lor corect și firesc. PNL trebuie să rămână în Ialomița opozantul PSD, asta este clar. (…) În prezent sunt președintele organizației PNL Fierbinți-Târg. Am fost ales, nu numit. Dacă aici mi s-a cerut să fac un pas înapoi, acolo dacă se va considera că lucrurile nu sunt în regulă la fel voi face un pas înapoi. (…) Nu m-am născut în politică și nici nu m-am născut parlamentar (…) ”, a mai spus Gheorghe Tinel, care a ținut să precizeze că la alegerile parlamentare, chiar dacă nu este pe listă, va vota tot PNL.
Listele cu candidații PNL pentru Camera Deputaților și Senatul României:
Pentru Camera Deputaților:
- Barcari Luminița-Rodica
- Găină Mihăiță
- Răceanu Gabriel
- Cristea Nicu
- Ioniță Gabriel
- Mitrea Traian
Pentru Senat:
- Chioveanu Robert-Viorel
- Catrinoiu Gheorghe
- Racovițeanu Mihaela
- Merlea Sile-Adrian