ISJ Ialomița: Măsuri adoptate în urma incidentului de la grădinița arondată Școlii Gimnaziale ”Aurel Vlaicu” Fetești
Având în vedere apariția în spațiul public și pe rețelele de socializare, în data de 13 octombrie, a unei filmări din cadrul unei activități desfășurate la grădinița arondată Școlii Gimnaziale ”Aurel Vlaicu” din Fetești, în care educatoarea a săvârșit un act de violență asupra unui copil participant la activitate, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița face următoarele precizări:
- În seara zilei de 13 octombrie, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița s-a autosesizat și a solicitat informații din partea conducerii Școlii Gimnaziale ”Aurel Vlaicu” Fetești cu privire la incident și la circumstanțele în care acesta a avut loc și convocarea în ședință extraordinară a Consiliului de Administrație al unității în dimineața zilei următoare.
- În data de 14 octombrie, începând cu ora 7.00, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Aurel Vlaicu” Fetești, la care s-a luat hotărârea privind încetarea contractului individual de muncă pentru doamna educatoare Vasile Olga.
- O echipă formată din inspectorul școlar general, doamna Mitrea Steluța și inspectorul școlar pentru educație timpurie, doamna Leuștean Mihaela, s-a deplasat în data de 14 octombrie, la ora 7.50, la sediul unității școlare din Fetești, pentru a analiza situația. Au fost prezenți toți factorii implicați, precum și o parte a părinților de la grupa respectivă de preșcolari. Doamna educatoare a negat existența unui act de violență asupra copilului. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița a interzis accesul acesteia în grădiniță și exercitarea funcției didactice.
- În același timp, părinții copilului au înaintat o plângere penală împotriva doamnei Vasile Olga, pentru comportament abuziv asupra unui minor, la Poliția Municipiului Fetești.
- Începând cu data de 14 octombrie, contractul individual de muncă al doamnei educatoare a încetat, urmând ca cercetarea faptei să continue prin ancheta organelor abilitate.
- Copilul în cauză va fi sprijinit, la solicitarea părinților, pentru a urma un program de consiliere psihopedagogică, acordat de către consilierul școlar al unității de învățământ.
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița nu tolerează astfel de comportamente abuzive din partea cadrelor didactice, care încalcă drepturile copiilor la o educație de calitate și care expun în spațiul public imagini cu minori din cadrul activităților didactice, fără acordul prealabil al părinților.
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița
acte violenta copil batut educatie educatoare concediata fetesti gradinita Inspectoratul Școlar Ialomița invatamant