Ialomița: Patru dosare penale pentru infracțiuni electorale. Corupere alegători, falsificare documente și evidențe electorale, nerespectarea regimului urnei de vot și ultraj
La data de 27 septembrie, de la începutul procesului electoral şi până la ora 19:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au intervenit în 21 de situații în care au fost semnalate posibile fapte care au legătură cu procesul electoral.
Toate sesizările sunt verificate cu promptitudine.
În urma verificărilor au fost întocmite 4 dosare penale, cercetările fiind în curs de desfășurare, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1000 de lei, pentru proferare de injurii, conform Legii 61/1991.
Cele 4 dosare penale au fost întocmite pentru infracţiuni electorale (corupere alegători, falsificare documente și evidențe electorale, nerespectarea regimului urnei de vot și ultraj).
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a verifica punctual, cu celeritate, orice sesizare privind încălcarea legii şi pentru a stabili existenţa aspectelor semnalate.
Forţele Ministerului Afacerilor Interne sunt prezente în sistem integrat pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică, şi pentru a acţiona eficient în orice împrejurare care poate afecta procesul electoral.
Acolo unde situaţia o va impune, nu vom avea toleranţă faţă de nici o persoană care încalcă prevederile legale şi vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege.