Alexandru Potor, candidat PSD la Primăria Slobozia: Îmi doresc o campanie onorabilă și decentă
Partidul Social Democrat, Organizația locală Slobozia, a depus vineri, 14 august, la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Slobozia, dosarele cu candidaturile pentru funcția de primar al municipiului Slobozia și pentru consilieri locali.
Însoțit de președintele PSD Ialomița, Marian Pavel, la rândul său candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița, de președintele PSD Slobozia, Ștefan Țintă, de coordonatorul campaniei electorale, deputatul Ștefan Mușoiu, de vicepreședintele C.J. Cătălin Grigore, dar și de cei doi viceprimari în funcție, Rudolf Gradea și Gabriel Mușat, Alexandru Potor, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Slobozia, și-a exprimat încrederea că proiectele pe care le are cu privire la municipiul Slobozia, unele futuriste, altele mai pământești, vor îmbunătăți condițiile de trai ale locuitorilor.
„Veți vedea pe parcursul campaniei că propunem un proiect pentru Slobozia care se centrează pe obiective realiste, care pot fi atinse rapid, în termen scurt, dar și proiecte și obiective care vizează un orizont mai îndepărtat, poate mai mult de un mandat. Un prim proiect care intră în cea de-a doua categorie l-am prezentat în urmă cu câteva zile, un proiect de regenerare urbană. Nu este singurul proiect pe care îl vom prezenta în cadrul programului nostru de administrație locală. Veți vedea că vom vorbi și despre investiții majore din fonduri europene pe modernizarea și redimensionarea canalizării în municipiul Slobozia, dar nu vom uita investițiile foarte urgente, legate de curățenie, de finalizarea cu adevărat a potabilizării apei pentru cetățenii municipiului Slobozia, nu vom uita chestiuni foarte presante, și poate câteodată prozaice, cum este cazul invaziei de țânțari care ne tot chinuie an de an. Avem niște soluții concrete, simple, pe care vrem să le implementăm încă din prima zi a mandatului echipei PSD la Primăria Slobozia”, a declarat Alexandru Potor.
Candidatul PSD la Primăria Slobozia își dorește o campanie onorabilă și decentă, fiind de părere că toți candidații sunt „mânați de bune intenții”.
„Am simțit emoție, pentru că este o mare responsabilitate. (…) Sunt lucruri omenești. Este un început de drum, sper să fie foarte frumos pentru echipa pe care am constituit-o, pentru oraș, pentru toți cetățenii din Slobozia. (…) Cel mai greu în următoarea perioadă va fi să învățăm să colaborăm unii cu alții, să trecem peste vechile ranchiuni, pentru că, din păcate, există și la noi în oraș, să înțelegem că vrem să avem un program coerent de administrație locală, să înțelegem că putem să cooperăm, atât la nivel politic dar și la nivelul altor entități implicate în viața socială a Sloboziei”, a conchis Alexandru Potor.