Victor Moraru (PSD): „Cu certitudine voi candida la președinția Consiliului Județean”
Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, își anunțase de ceva timp intenția de a candida din partea PSD pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean, însă marți, 21 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, Marian Pavel, președintele social-democraților ialomițeni, a anunțat că el va fi candidatul PSD la șefia C.J. și nu Victor Moraru.
Acest anunț a creat confuzie, astfel că joi, 23 iulie, la finalul unei conferințe de presă, Victor Moraru a încercat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor și să explice cumva care ar putea fi motivele acestei răsturnări de situație în cadrul PSD Ialomița.
„Cu siguranță nu mă așteptam să se facă un astfel de anunț, pentru că nu am participat la nicio ședință la care să se fi discutat candidaturile colegilor noștri. Pentru că, până la urmă, mai puteau fi și alți colegi care să își dorească această funcție. Cred că este o declarație neinspirată, care nu ar fi trebuit făcută decât atunci când candidatul era desemnat conform statutului de către CEX, forul care validează aceste propuneri. La acest moment este clar că sunt două candidaturi. Nu am știut și de candidatura domnului Pavel. Auzisem că este posibil să candideze și dânsul, dar nu am participat la nicio ședință în care să se fi discutat aceste candidaturi”, a spus Victor Moraru.
Președintele PSD Ialomița declara că lui Victor Moraru i s-au propus „demnități înalte în societate”, astfel că posibila renunțare la candidatură a acestuia, în favoarea președintelui PSD, nu ar putea fi considerată o execuție politică, ci o promovare…
„Am avut o discuție cu domnul Pavel cu privire la aceste funcții care mi se oferă la acest moment. În primul rând, nu domnul Pavel poate să ofere aceste funcții, pentru că nu este partidul dumnealui ca să spună… domnule, îți dau funcția asta. Trebuie discutat cu colegii primari, cu toți membri de partid… Așa că era, din punctul meu de vedere, o ofertă neserioasă. Nu putea să o facă o persoană. Sunt membru de 20 de ani în PSD, iar astfel de decizii s-au luat întotdeauna analizând, discutând cu toți colegii, nu că așa vrea cineva. Mi-a propus să fiu pe lista de deputați, după aceea mi-a propus să fiu la Senat. Nu cred că este momentul ca eu să plec din județul Ialomița. Sunt aici de 20 de ani și am avut această oportunitate să plec, în 2008, când am fost validat ca și candidat la Camera Deputaților pe Colegiul 3. Am refuzat și atunci pentru că începusem la Amara proiecte foarte importante și se riscau. La fel și acum, la Consiliul Județean Ialomița, cred că am început lucruri foarte serioase, suntem pe un drum foarte bun și nu cred că acum este momentul să apară o schimbare la nivelul Consiliului Județean. Nu o spun eu, o spun și colegii primari cu care am vorbit . Nu am găsit unul care să îmi spună, domnule, renunță la această poziție și du-te în Parlament. Nu. (…) Nu mă interesează nicio funcție posibilă de pe această planetă la acest moment, decât aceasta de președinte al Consiliului Județean. Să fie foarte clar. Eu nu pot să abandonez proiectele pe care le-am început, nu pot să abandonez oamenii aceștia cărora le-am jurat că o să fac bine pentru ei (…)”, a explicat președintele Consiliului Județean.
Referitor la activitatea administrativă, Victor Moraru a declarat că sunt dovezi foarte clare că administrația C.J. a făcut un salt extraordinar în această perioadă de când este la conducere, prin proiectele realizate sau în curs de realizare, iar în ceea ce privește (in)activitatea politică reclamată de Marian Pavel, Victor Moraru nu se simte vinovat, ba chiar susținea că a fost cu 60% mai activ în mediul online decât președintele PSD Ialomița, iar aportul său în campanii a contat mult în obținerea unui rezultat foarte bun pentru social-democrați.
„(…) Cred că este o încercare de a executa politic cel mai valoros exponent pe care îl are astăzi PSD în Ialomița. Și nu o spun eu, o spun toate sondajele. (…) Eu mi-am exprimat intenția de a candida dintotdeauna (…)”, a mai spus Victor Moraru.
Acesta a respins ideea potrivit căreia ar pleca la alt partid, însă a admis faptul că a fost contactat „după declarația neinspirată” a președintelui PSD, de reprezentanții altui partid, însă a declinat oferta.
„Vă garantez că voi fi candidat. Și îmi doresc să fiu candidatul PSD. Dar dacă tot vorbim despre percepția publică față de Victor Moraru, vă pot da un exemplu cu răspunsurile unui sondaj efectuat de IRES. La întrebarea… „dumneavoastră știți cine este președintele organizației județene PSD Ialomița?”, care credeți că a fost răspunsul cetățenilor? 64% dintre cetățeni spun că Victor Moraru este președintele PSD Ialomița. (…) Domnul Pavel are 18%, iar restul nu știu. (…) Eu chiar țin la acest partid. Dacă domnul Pavel este interesat de județul Ialomița, iese mâine și spune.. domnule, cel mai bun este Victor Moraru. Dacă domnul Pavel este interesat de PSD, nu interesul lui personal sau alte interese, iese și spune că Victor Moraru trebuie să candideze. (…) Domnul Pavel, astăzi, în sondaje, are 4,7% și este o logică clară. Domnul Pavel a fost plecat în acești ani în Parlament. Nu are cum să fie mai cunoscut decât președintele C.J. (…)”, a subliniat Victor Moraru.
Președintele C.J. este convins că va avea sprijin din partea primarilor, dar că s-ar face o mare nedreptate dacă li s-ar impune să aleagă pe altcineva, în detrimentul rezultatelor. Totodată, acesta spunea că nu a luat locul nimănui în 2016, ba din contră, a avut curajul să candideze când alții fugeau de Consiliul Județean, aflat într-o situație critică la acel moment.
„Eu nu vreau decât corectitudine și ca interesul județului și al partidului să primeze. Dacă Pavel își dorește ca interesul partidului să primeze, nu poate face o astfel de greșeală. (…) Dacă nu făceam nimic la Consiliul Județean, dacă nu ajutam să se dezvolte proiecte în localitățile județului, nu mai candidam. Dar așa… (…) Când te duci în fața oamenilor, te duci cu fapte. Dacă partidul merge cu cineva care are 4% în sondaje, eu nu mai înțeleg nimic”, a mai spus Victor Moraru.
Victor Moraru recunoaște că sunt persoane care poate au „o înverșunare” față de dumnealui, din diverse motive, însă susține că indiferent cum ar fi, orice om recunoaște în sinea lui că la Consiliul Județean s-a muncit, iar rezultatele se văd.
Referitor la afirmația potrivit căreia la nivel central PSD a decis ca președinții de organizații să candideze la Consiliul Județean și că sunt șase-șapte președinți de CJ care nu mai candidează din acest motiv, Victor Moraru a respins ideea, susținând că dacă există astfel de situații sunt pentru că acei oameni ori se pensionează, ori își doresc candidaturi pentru Parlament, ceea ce nu este cazul lui.
Social-democrații sunt, în astfel de condiții, oarecum confuzi, mai ales că nici de la nivel central nu au o directivă clară, neavând o conducere stabilă, ci interimară, iar un Congres nu se întrevede curând. Această incertitudine îi va face pe social-democrații ialomițeni să aleagă, mai pe față sau pe ascuns, între președintele organizației și actualul președinte al Consiliului Județean…