Ialomița: Al treilea caz confirmat de Coronavirus COVID-19
Cea mai importantă activitate desfășurată în această perioadă pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu COVID-19 este verificarea respectării măsurilor de autoizolare la domiciliu și a carantinei instituționalizate. În acest sens prefectul județului Ialomița reiterează îndemnul ca autoritățile publice locale, entitățile private, mass-media, organismele neguvernamentale, dar mai ales cetățenii județului Ialomița să acționeze responsabil și să nu pericliteze siguranța celor din jur prin încălcarea măsurilor de protecție, izolare sau carantinare dispuse.
Nerespectarea condițiilor de izolare intră sub incidența art. 352 din Codul Penal, conform căruia nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă penală.
Este esențial să fim responsabili, mai atenți la gesturile de zi cu zi, să conștientizăm că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre individuale pot afecta comunitatea în care trăim.
Mulțumim cetățenilor și partenerilor media pentru contribuția reală la efortul comun susținut, pentru implicarea și solidaritatea de care dau dovadă, dar mai ales pentru susținerea și încrederea acordată instituțiilor statului implicate în gestionarea acestei situații nemaiîntâlnite până acum.
De la începutul perioadei de supraveghere și până în prezent, la nivelul județului Ialomița au fost recoltate 55 de probe pentru detecția COVID-19 prin tehnica PCR de la persoane carantinate și contacți ai cazurilor confirmate. Recoltarea s-a realizat de către personalul DSP Ialomița, iar rezultatele primite au fost urmatoarele:
- 2 probe pozitive de la persoane aflate în carantină;
- 51 de probe negative;
- 2 probe în așteptare;
În decursul zilei de astăzi a fost confirmat cel de-al treilea caz testat pozitiv cu COVID-19, persoana fiind internată la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București.
(n.r.) Este vorba despre o tânără, în vârstă de 18 ani, din satul Rași, comuna Sălcioara. Aceasta s-a întors în țară din Anglia în data de 15 martie, fiind internată în data de 18 martie, test confirmat la spitalul Victor Babeș. În această perioadă, tânăra a avut șapte contacți, dintre care cinci în Ialomița și doi în Călărași (părinții fetei din Dor Mărunt).
În perioada de supraveghere, Serviciul de Control în Sănătate Publică a aplicat sancțiuni persoanelor care nu au respectat măsura de izolare la domiciliu în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, și anume 5 amenzi contravenționale conform HG 857/2011, în cuantum de 50000 lei.
Monitorizarea clinică a persoanelor intrate în jud. Ialomița din zonele afectate de COVID-19 se prezintă astfel:
Numărul total de persoane intrate în autoizolare la domiciliu și carantinare de la începutul perioadei de supraveghere este de 617, din care:
- persoane aflate în autoizolare la data de 19.03.2020= 447
- persoane ieșite din autoizolare la data de 19.03.2020 = 135
- persoane carantinate = 33
- nr persoane internate = 3
- număr persoane confirmate cu COVID-19 = 3
PREFECTUL JUDEȚULUI IALOMIȚA TONIȚA MANEA