Fetești: Semaforizarea intersecției străzilor Călărași cu Depoului, finalizată. Proiect pentru semaforizarea tuturor intersecțiilor cu artera principală.
Semaforizarea intersecțiilor cu strada Călărași din municipiul Fetești, respectiv Ceahlăului, Bănățenilor și Promenadei/Jandarmeriei, a suscitat un interes deosebit în cadrul ședinței Consiliului Local Fetești, desfășurată miercuri, 26 februarie.
Necesitatea acestui obiectiv de investiții este motivată prin faptul că va fluidiza traficul pe artera principală, dar și pe arterele cu care aceasta se intersectează, va „disciplina” conducătorii auto, care uneori nu respectă regulile de circulație, iar pietonii care se vor angaja în traversarea drumului vor fi mai în siguranță. La ora actuală, riscul de accidente este destul de ridicat, traficul fiind destul de intens.
Se are în vedere, așadar, montarea de semafoare pentru vehicule (trei culori), amplasate pe stâlpi simpli sau în consolă și semafoare pentru pietoni (două culori) amplasate pe stâlpi simpli, valoarea estimată a investiției fiind de 974.126 lei cu TVA. Perioada de implementare este de 24 de luni, incluzând obținerea de avize, autorizații etc. O parte din fonduri vin de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, iar o parte din bugetul local.
Pe parcursul discuțiilor s-a ridicat problema trecerilor de pietoni din zona instituțiilor de învățământ, propunându-se ori demolarea gardului median pe o distanță de minim 25 de metri, ori semafoare speciale pentru pietoni, cu buton. Proiectul de hotărâre a fost adoptat în unanimitate.
Semaforizarea intersecției străzilor Călărași cu Depoului, finalizată
Vă informăm că Primăria Municipiului Fetești a finalizat prima etapă a procesului de semaforizare și anume intersecția străzii Călărași cu strada Depoului, în zona piațetei gării. Au fost montate toate semafoarele planificate pentru această intersecție și sunt puse în funcțiune începând de astăzi 06.03.2020 , pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic atât pentru conducătorii auto cât și pentru pietoni. Finanțarea acestor lucrări se fac de la bugetul local. Rugăm ca toți participanții la trafic cât și pietonii să aibă atenția sporită pentru a evita orice incident nedorit. Primăria Fetești