Slobozia: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști
La data de 17 februarie Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie este agresată de fostul soț.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că femeia în vârstă de 44 de ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Slobozia însoțită de un bărbat, ar fi fost abordată de fostul ei soț, aflat în stare de ebrietate, care pe fondul stării de gelozie, i-ar fi adresat injurii, amenințări și a îmbrâncit-o.
Bărbatul care o însoțea pe femeie a încercat să aplaneze scandalul, însă a fost lovit cu pumnii de fostul soț al acesteia.
Agresorul a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Slobozia unde a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și loviri sau alte violențe.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică și au stabilit că se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului de 45 de ani, întrucât s-a constatat că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei.
***
La data de 17 februarie a.c., o altă femeie de 31 de ani, din municipiul Slobozia, a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost ameninţată cu acte de violenţă de soţul său.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ce doi soți se află în proces de divorț, iar bărbatul de 37 de ani ar fi venit la ușa apartamentului unde locuiește femeia și ar fi amenințat-o.
În continuare s-a întocmit formularul de evaluare a riscului privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti, constatându-se că se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului.
În cauză au fost întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.
În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.
Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.
Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.