Incendiu la Fetești. O persoană a decedat în casa mistuită de flăcări
Incendiu în localitatea Fetești. În data de 27 ianuarie, în jurul orei 11:45, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Fetești.
La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Fetești, încadrate cu 10 subofițeri.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la locuință. În incendiu o persoană de sex masculin în vârstă de aproximstiv 70 ani și-a pierdut viața, acesta fiind găsit fără suflare la sosirea forțelor de intervenție.
A ars acoperișul casei învelit cu țiglă, pe o suprafață de aproximativ 35 mp, 2 camere pe o suprafață de aproximativ 25 mp, mobilier și mai multe bunuri din locuință. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical la o persoană de sex feminin, soția persoanei decedate, în vârstă de aproximativ 66 ani, care a suferit un atac de panică, ulterior fiind transportată la spital. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzit.
Incendiu în localitatea Valea Ciorii.
În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 11.10, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Valea Ciorii. La locul solicitării s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, încadrate cu 10 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia – Garda Țăndărei. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la acoperișul casei, în zona coșului de evacuare a fumului. S-au luat măsuri pentru localizarea și stingerea incendiului, acesta fiind lichidat operativ de pompieri. Nu au fost semnalate victime. A ars aproximativ 6 mp din acoperișul casei confecționat din lemn și învelit cu țiglă. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum amplasat sau neprotejat termic față de materialele combustibile.
Incendiu vegetație uscată pe raza localității Movilița.
În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 18.50, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Movilița. La locul intervenției s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 400 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Pompierii recomandă cetăţenilor adoptarea următoarelor măsuri pentru prevenirea incendiilor care pot lăsa familii pe drumuri sau îndoliate în toiul iernii:
La exploatarea sobelor cu şi fără acumulare de căldură
- Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
- Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;
- Este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
- Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
- Sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
- În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
- Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
- Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;
- La construcţia unei sobe, se va avea în vedere ca fundaţia proprie a acesteia să nu fie amplasată direct pe pardoseala combustibilă ;
- În camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curăţirea cu substanţe inflamabile a duşumelelor şi a oricărui obiect;
- Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.
La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului
- Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
- Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
- În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
- În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.