A murit în casa mistuită de flăcări. Incendiu la Moldoveni
Azi, 15.01.2020, în jurul orei 00:05, dispeceratul inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Moldoveni.
La locul intervenției s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autosanitară SMURD, încadrate cu 11 subofițeri. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la locuință. S-au luat măsuri pentru localizarea și stingerea incendiului, acesta fiind lichidat la ora 02:40.
În incendiu mama proprietarei în vârstă de 87 ani și-a pierdut viața, aceasta fiind găsită fără suflare la sosirea forțelor de intervenție. A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 40 mp, mobilier și mai multe bunuri din camera unde locuia persoana decedată.
Echipajul SMURD a acordat prim ajutor medical la proprietara casei, în vârstă de 53 ani, care a suferit un atac de panică, ulterior aceasta refuzând transportul la spital. Din incendiu au fost salvate 3 animale de companie(căței), care se aflau într-o anexă lângă casă. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un coș de fum amplasat sau neprotejat față de materiale combustibile.
***
Pompierii recomandă cetăţenilor adoptarea următoarelor măsuri pentru prevenirea incendiilor care pot lăsa familii pe drumuri sau îndoliate în toiul iernii:
La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului
- Verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
- Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
- În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
- În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.