Polițiști noi la I.P.J. Ialomița
44 de absolvenți ai unităților de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne își încep cariera de polițist la Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.
Cei 44
de absolvenţi ai unităţilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne s-au alăturat polițiștilor ialomițeni, fiind repartizați în funcție de mediile obținute și de locurile disponibile din cadrul fiecărei structuri.
42 dintre aceștia își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică atât din mediul urban, cât și rural, unul în cadrul serviciului Criminalistic și un agent în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Timp de 6 luni, fiecare dintre noii poliţişti se va afla sub îndrumarea unui tutore, un poliţist cu experienţă.
Agenții au fost repartizaţi la I.P.J. Ialomița ca urmare a absolvirii Şcolilor de Poliţie ,,Vasile Lascăr’’ – Câmpina şi ,,Septimiu Mureşan’’ – Cluj-Napoca.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomița le urează succes în activitatea profesională şi le asigură un sprijin real pentru a-şi putea îndeplini, în mod corespunzător, atribuţiile ce le revin!