Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, adusă la Slobozia
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în preajma hramului bisericii noastre, „Sfântul Evanghelist Matei”, vineri, 15 noiembrie 2019, la orele 17:00, o delegație de la Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandrei și Teleormanului, va aduce spre închinare Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.
Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost uceniţa şi mironosiţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Prăznuirea ei se face pe 22 iulie și, împreună cu celelalte femei, în Duminica Femeilor Mironosițe. Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, începând cu ora 09:00 Preasfinţitul Părinte Vinceţiu va oficia Sfânta Liturghie arhierească alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, de la Mănăstirea Pantocrator va rămâne spre închinare până sâmbătă, 16 noiembrie, la ora 18:00.