Ialomița: Erou pentru copii sărmani, în uniforma mascaților
Bunătatea și dragostea pentru semeni au îmbrăcat uniforma ”mascaților”! Un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița a devenit părinte spiritual pentru 4 copii sărmani de satul Bucșa.
Cristi Stan poartă de 6 ani uniforma luptătorilor de la intervenţii speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, şi a participat alături de colegii săi la numeroase intervenţii periculoase. Vorbeşte cu mândrie, respect, pasiune și simțul dreptății despre meseria sa.
Când lasă deoparte hainele legii, le îmbracă pe cele de tată adoptiv pentru 4 copii sărmani, dintr-un sat din inima Bărăganului.
Cristi a aflat povestea micuților din satul Bucșa de pe internet. Viața celor patru copii s-a schimbat dramatic anul trecut, când tatăl lor a fost găsit spânzurat în podul casei. Elena, Ionela, Laurențiu și Georgiana locuiesc acum împreună cu mama lor într-o casă modestă, însă curată și înconjurată de dragoste.
Rămasă singură, fără venituri, mama copiilor muncește cu ziua, însă banii le ajung doar să mănânce. Îi învață însă zilnic să fie respectuoși, harnici și să aibă aspirații. Să învețe carte, să se poată desprinde de sărăcia în care trăiesc și să ducă o viață mai bună.
Impresionat de povestea copiilor, Cristi a mers la ei acasă pentru prima data în luna noiembrie a anului trecut, să îi cunoască, dar și să le aducă jucării, haine și alimente. De atunci, polițistul Cristi a devenit cel mai bun prieten al copiilor din satul Bucșa, ocrotitorul lor și totodată un exemplu pentru cei mici.
Îi vizitează cât de des poate, împreună cu soția și fiica sa, încercând să le insufle copiilor sentimentul de familie.
În timpul liber, Cristi joacă fotbal împreună cu mai mulți colegi. De multe ori, la finalul meciurilor, „mascații” au contribuit și ei cu sume de bani pentru a-i ajuta pe copiii adoptați spiritual de colegul lor.
Puterea exemplului
Laurențiu, la numai 9 ani visează să devină și el un apărător al legii și mai ales își dorește ca atunci când va fi mare să poarte uniforma de poliție. De fiecare dată când vine în vizită, pe lângă daruri, Cristi aduce cu el și povești din viața de polițist. Cu fiecare întâmplare povestită încearcă să transmită copiilor că cele mai importante virtuți ale vieții sunt dreptatea, dragostea și credința.
Georgiana, Ionela și Elena îl privesc cu admirație atunci când le povestește că își pune masca la intervenții, că escaladează clădiri și garduri, că permanent se antrenează cu arma în poligoanele de tragere.
Pentru ei Cristi este supereroul de la ”mascați”, care atunci când vine în satul Bucșa împarte zâmbete, bunătate, dar mai ales speranță într-o viață mai bună.