Ialomița: Șase primării au semnat contracte pentru realizarea unor investiții
Reprezentanții a șase unități administrativ-teritoriale din Ialomița au semnat luni, 8 iulie, la Consiliul Județean, contractele de finanțare pentru diverse investiții în respectivele localități.
Finanțarea proiectelor se face în cadrul Programului Judeţean de Dezvoltare Locală 2019, program al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa.
Anul acesta a fost alocată de către Consiliul Județean suma de 5 milioane lei, iar primele proiecte semnate sunt la Giurgeni, Jilavele, Dridu, Țăndărei, Movila și Sudiți.
Judeţul Ialomiţa, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa, îşi propune să sprijine proiectele de infrastructură de interes local, de dimensiuni reduse ca volum, care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate din cadrul altor programe de finanţare nerambursabilă.
„Este un proiect unic la nivel național, acesta pe care noi l-am inițiat la Consiliul Județean. (…) Sperăm ca acele 21 de proiecte inițiate anul trecut de UAT-uri să fie finalizate, acestea fiind în diferite faze în acest moment. Așteptăm în continuare depunerea de proiecte de către UAT-uri”, a declarat președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru.
Așadar, U.A.T. Jilavele îşi propune amenajarea unui loc de joacă, valoarea totală a proiectului fiind de 249.361,42 lei. Din total, autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 49.361,42 lei.
U.A.T. Dridu îşi propune amenajarea unui loc de joacă în satul Snagov. Valoarea totală a proiectului este de 302.813,86 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 102.813,86 lei.
U.A.T. Țăndărei îşi propune realizarea unui sistem de supraveghere video în orașul Țăndărei. Valoarea totală a proiectului este de 381.376,00 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 300.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 81.376,00 lei. Se dorește achiziționarea a 44 de camere video performante.
U.A.T. Movila îşi propune modernizarea trotuarelor în comună. Valoarea totală a proiectului este de 577.788,37 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 377.788,37 lei.
U.A.T. Sudiți îşi propune înființarea unui teren de sport multifuncțional în comuna Sudiți. Valoarea totală a proiectului este de 249.687,39 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 49.687,39 lei.
U.A.T. Giurgeni îşi propune repararea și execuția de trotuare în comuna Giurgeni. Valoarea totală a proiectului este de 251.536,30 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 51.536,30 lei. Această investiție s-a dorit a fi realizată și anul trecut, numai că, după ce a fost semnat contractul și a fost scoasă la licitație lucrarea, nu s-a găsit o firmă care să realizeze investiția. Astfel că s-a reziliat contractul, iar primăria a revenit cu același proiect, având și un deviz actualizat.
ADI mai are două cereri în evaluare, de la Fetești (modernizare piață agroalimentară) și Albești (modernizare sistem iluminat public), neexistând vreun proiect respins până la acest moment.
La eveniment au participat Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, împreună cu Daniel Ganea, director Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa, (A.D.I.), Cătălin Emil Grigore și Ionel Gae – vicepreședinți ai Consiliului Județean, Larisa Elena Mihai – administratorul public al Județului Ialomița, reprezentanți din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa, dar și reprezentanții UAT-urilor: Nicoleta Toma – primarul orașului Țăndărei, Ene Miloievici Petre – primarul comunei Jilavele, Vasile Șincan – primarul comunei Sudiți, Valentin Turiga – primarul comunei Dridu, Bolanu Petru – viceprimarul comunei Movila, Vrânceanu Marcela – secretarul comunei Giurgeni, care au semnat contractele de finanţare.