Monumentul istoric „Orașul de Floci” de la Giurgeni va fi reabilitat cu peste 12 milioane de lei
Vineri, 5 aprilie, Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, împreună cu Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitarea și punerea în valoare a Monumentului Istoric Orașul de Floci” din comuna Giurgeni, județul Ialomița.
Proiectul are o valoare de 12.193.054,97 lei inclusiv TVA, din care asistența financiară nerambursabilă este de 9.292.638,73 lei inclusiv TVA, iar contribuția proprie a județului Ialomița în cadrul proiectului este de 2.900.416,24 lei inclusiv TVA.
Perioada de implementare a proiectului după semnarea contractului de finanțare este de 49 de luni.
„Este un moment important pentru județul Ialomița și pentru cultura ialomițeană. Împreună cu domnul director al ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, semnăm un nou contract pentru cultură, pentru cei care în ultimii 28 de ani au avut grijă ca aceste lucrări să fie menținute la un nivel ridicat în județ. Este un moment istoric pentru că este pentru prima dată când județul Ialomița beneficiază de sume atât de importante, iar echipa de la Consiliul Județean Ialomița a muncit foarte mult și nu degeaba. Este al treilea proiect care se referă la patrimoniul cultural”, spunea Victor Moraru.
Proiectul a fost depus în august 2017, de Consiliul Județean Ialomița, în cadrul apelului Programului Operaţional Regional 2014-2020 / SUERD (“Promovarea culturii și a turismului, a contactelor directe între oameni”).
„Am venit astăzi aici să fac o cură de istorie, să-mi îmbunătățesc bagajul de cunoștințe, dar să-mi și umplu sufletul de tot ceea ce înseamnă mândria de a fi român. Fiindcă, iată, astăzi dacă nu este prohibit, este cel puțin desuet să vorbești în lume de istorie, de strămoși, de valori, de cultură, și de tot ceea ce ține de rădăcinile noastre. Ceea ce se întâmplă astăzi în Ialomița, aici, la Orașul de Floci, vine să contrazică acest lucru și să spună că tot din trecut, din strămoși, ne tragem seva. Este un proiect important, sunt convins că el va fi finalizat așa cum v-ați propus și sunt convins că va aduce alte și alte tipuri de investiții care să crească valoarea istorică, dar și economică, turistică a zonei. Vreau să felicit Consiliul Județean, președintele, echipa, Muzeul Județean, și trag speranța că momentul finalizării acestuia va fi cât mai aproape și toți ne vom bucura de acest lucru”, a declarat Liviu Mușat.
În istoria economică și politica a statului medieval Țara Românească, Orașul de Floci a fost unica așezare urbană din estul Câmpiei Române, în cursul secolelor XIV-XVIII, cu rol de polarizare a activității economice din zonă și cu rol strategic în controlul graniței de est a țării.
Din punct de vedere administrativ, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Orașul de Floci a fost centrul de reședință al ispravnicului județului istoric Ialomița și sediul căpităniei de margine, care avea îndatorirea de a asigura paza hotarelor. Căpitanul a îndeplinit și funcția de ispravnic al orașului.
În prima jumătate a secolului XVI, cercetarea surselor istorice demonstrează ca Orașul de Floci se înscria în grupa primelor orașe ale Țării Românești, care participau la schimburile comerciale de pe piața Brașovului. Aici s-a născut, în anul 1558, Mihai, rămas în istorie ca “Viteazul”, fiul natural al lui Pătrașcu cel Bun, mama fiind Tudora, negustoreasa. Acesta a inițiat peste secole ideea unirii tuturor românilor sub un singur stat, neatarnat și puternic.
Florin Vlad, managerul Muzeului Județean Ialomița, spunea că misiunea este de a recupera trecutul, de a-i reda imaginea inițială și de a scrie istoria.
„Se începe o nouă etapă, se trece de la faza de adunat din pământ fragmente ceramice, os cu os, ciob cu ciob, la faza de a restaura, reabilita și a pune în valoare aceste minunate monumente pe care Ialomița le are”, spunea acesta.
Cu aceste fonduri se dorește restaurarea și consolidarea ruinelor Edificiului cu contraforturi, restaurarea și consolidarea ruinelor Bisericii nr. 2, înființarea de drumuri de legătură între toate obiectivele sitului și platforme de observație în punctele natural înalte ale acestuia. De asemenea, se vor construi pavilioane (sistem panouri modulate ușoare), închise sau deschise, muzeul existent va fi dotat cu vitrine necesare expunerii obiectelor arheologice descoperite în sit și dotarea cu sisteme de iluminat pentru punerea în valoare a patrimoniului mobil.
Vor fi amplasate panouri explicative (de informare), pentru fiecare monument în parte, și panouri de direcționare, va fi asigurat iluminatul public arhitectural, va fi realizat un drum colector, va fi reamenajat accesul existent din dreptul Bazei de cercetare și expunere muzeală, se vor face amenajări peisagere și sistematizare verticală, va fi delimitat situl arheologic, va fi îndiguit firul de vale ce se suprapune vechiului curs al râului Ialomița cu scopul conservării patrimoniului arheologic (descoperit și nedescoperit) și al protejării lucrărilor executate în cadrul investiției împotriva inundațiilor ocazionale ce au loc în zonă. Totodată, vor fi construite poduri/ pasarele de traversare a firului de vale, vor fi dotate cu mobilier urban, va fi construit un punct de belvedere spre zona declarată sit Natura 2000 și spre situl arheologic monument istoric și vor fi pavilioane expoziționale cu platforme de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități și cu trepte pentru acces.
La eveniment au participat și Emil Cătălin Grigore, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Dinu Valere, primarul localității Giurgeni, primarul comunei Gura Ialomiței, Lambru Cristinel, deputatul Andrei Pop, Daniela Mihai, director adjunct în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, echipa de implementare a proiectului, precum și reprezentanții instituțiilor de cultură din cadrul Muzeului Național al Agriculturii Slobozia, Muzeului Județean Ialomița, Direcția Județeană pentru Cultură, Centrului Cultural UNESCO Ionel Perlea și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița.