Investiții de peste 2,5 milioane de lei pentru valorificarea patrimoniului cultural ialomițean
Luni, 1 aprilie, Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, și Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare și conservare Biserica de Lemn Sf. Nicolae”.
Prin această inițiativă, ce vizează efectuarea de lucrări specifice privind restaurarea și conservarea Bisericii de Lemn „Sf. Nicolae” din municipiul Slobozia, amenajarea peisagistică, precum și instalarea iluminatului arhitectural, administrația județului Ialomița intenționează să crească numărul de vizitatori cu 4.346 de persoane.
Pentru atingerea acestui obiectiv, se vor realiza investiții în valoare totală de peste 2,5 milioane lei, din care peste 1,7 milioane de lei reprezintă contribuția din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproximativ 266.000 de lei este alocarea din bugetul de stat, iar aproape 41.000 de lei constituie cofinanțarea beneficiarului. Perioada de implementare a proiectului este de 74 de luni, începând cu 1 februarie 2016, lucrările urmând să fie finalizate undeva în luna iulie a anului 2022.
„Astăzi semnăm un contract important pentru cultură. Biserica de lemn „Sf. Nicolae” va fi beneficiara unei finanțări în valoare de peste 500.000 de euro. Acest proiect a fost depus în 29 august 2017. (…) Ca lucrări de bază, vor fi executate lucrări privind restaurarea și conservarea acoperișului și a structurii de rezistență a acestuia, restaurarea și conservarea pereților și a brâului median, restaurarea, conservarea și întreținerea mobilierului și a 27 de icoane, etanșarea, completarea și tratarea împotriva atacurilor de carii a părților adăugate, lucrări pentru amenajarea teritoriului, iluminat arhitectural, dotarea cu platforme, pasarele de acces pentru persoane cu dizabilități. (…) Pare un obiectiv mic, însă lucrarea este de o complexitate deosebită, având în vedere că nu există o piață foarte mare din punct de vedere al restauratorilor sau al specialiștilor din acest domeniu (…)”, a declarat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.
Pentru implementarea acestui proiect, al cărui obiectiv general este conservarea, protejarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural al județului Ialomița, Consiliul Județean Ialomița beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020 (POR), în cadrul Axei prioritare 5, apel de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).
Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia, spunea că „este al doilea contract pe care Ialomița îl semnează pe SUERD, iar dacă la acesta adăugăm, în perspectiva foarte apropiată și contractul de la Târgul de Floci, dar și un proiect mare privind DJ 302, aflat în contractare, putem spune că județul Ialomița a fructificat la maxim această oportunitate și dacă în POR-ul clasic bătălia este cu alte șase județe, pe partea de SUERD competiția este mai strânsă 8 – 9 județe”.
„ În orice caz, din regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, județul Ialomița se detașează în ceea ce privește comportamentul pe SUERD și este de felicitat și apreciat vizavi de fructificarea acestei oportunități. După cum știți, bisericile din lemn au o atractivitate deosebită în rândul turiștilor, mai ales în zone în care ele constituie rarități, drept pentru care sunt convins că va duce la creșterea atractivității municipiului Slobozia și a întregii zone în care se află”, a spus Liviu Mușat.
La eveniment au participat și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîţ- Vicar Eparhial și preotul paroh Dragoş Gabriel Stanciu din cadrul parohiei “Buna Vestire”.
„Este, într-adevăr, un obiectiv de prim rang al județului, pentru că în tinda acestei biserici în acest spațiu este consemnată prima școală din județul Ialomița, iar ea ca locaș de cult este o biserică iubită de Dumnezeu, rodul unei conlucrări simfonice între Centrul Eparhial și autoritățile locale. Încă de la început a fost în patrimoniul și grija de restaurare a Muzeului Național al Agriculturii, ceea ce ne-a permis să o avem ca o biserică vie, în care am putut să slujim de 18 ani”, a declarat preotul paroh Dragoş Gabriel Stanciu.
Până la acest moment, în regiunea Sud Muntenia au fost depuse 1.143 de proiecte (inclusiv aplicațiile din cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile în valoare de peste 7,5 miliarde de lei. Dintre acestea, 86 au fost înregistrate la nivelul județului Ialomița, prin care sunt solicitate fonduri de peste 800 de milioane de lei.