Fetești: Identificat de polițiști la scurt timp după ce ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un autovehicul
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Fetești au fost sesizaţi ieri, 04 decembrie a.c., cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-un autovehicul aflat parcat în incinta unei societăți comerciale.
În urma sesizării, poliţiştii au reuşit identificarea în timp scurt a unui tânăr de 26 de ani, din municipiul Fetești, bănuit de comiterea faptei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și distrugere, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei bănuite.
Cercetați de poliţişti pentru nerespectarea normelor rutiere
Un bărbat de 41 de ani, din comuna Ion Roată, a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea o autoutilitară pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
Persoana în cauză a fost testată alcoolscop, rezultatul indicat fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma controlului efectuat în habitaclul autouvehiculului, polițiștii au identificat o cantitate de material lemnos, pentru care bărbatul în cauză nu a putut prezenta documente justificative de proveniență.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal.
Delictele silvice, în atenţia poliţiştilor ialomiţeni
Ieri, 04 decembrie, poliţiştii rutieri au depistat pe raza localității Mărculești, un bărbat de 38 de ani, din comuna Ograda, în timp ce transporta material lemnos, fără a deține documente justificative de proveniență.
Față de persoana depistată a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării.
Comunicat de presă: IPJ Ialomița – INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA