Gimbășani a reușit scorul ligii a VI-a, după ce a zdrobit-o pe Diana Scânteia cu scorul de 13-1
FOTBAL, Liga a VI-a! Duminică, 25 noiembrie, a avut loc a XII-a etapă a ligii a VI-a la fotbal! În seria I, Real Gimbășani a luat un avans de 8 puncte față de locul al doilea, reușind să treacă de Diana Scânteia, ultima clasată, cu scorul de 13-1. Real Bucu a primit pe propriul teren vizita ocupantei locului secund, Spicul Mărculești. Gazdele, s-au impus cu 4-1 și au făcut rocada cu mărculeștenii în clasament. Spicul Mărculești putea să cadă tocmai pe locul al patrulea, dar Agronomia 2 Bucu nu a reușit să se impună la Viitorul Ialomița, cedând cu 3-2. Tot în prima serie, Ialomița Sudiți a cedat pe propriul terem în fața formației Viitorul Valea Ciorii, fiind învinsă cu scorul de 2-5.
Etapa următoare, toate cele trei formații de pe podium au meciuri relativ ușoare. Liderul, Real Gimbășani se deplasează la Bucu pentru a da piept cu Agronomia 2 din localitate, Real Bucu merge la Sudiți, pentru disputa cu Ialomița Sudiți, în timp ce Spicul Mărculești se deplasează acasă la lanterna roșie, Diana Scânteia. În cel de-al patrulea meci al seriei, Viitorul Valea Ciorii dă piept pe propriul teren cu AS Viitorul Ialomița.
În seria a II-a, nicio echipă gazdă nu a fost învinsă. Avântul Rovine a trecut pe podium, după ce a învins pe propriul teren formația AS Ciochina, Spicul Miloșești a remizat, scor 3-3 cu liderul Bărăganul Ciulnița II, iar Fair- Play Slobozia Nouă i-a pus piedică Bueștiului, smulgând o remiză, 2-2. Partida dintre Spicul Colilia și CS Amara II nu s-a mai disputat, formația din Colilia retrăgându-se din campionat.
Egalul Miloșeștiului cu liderul Ciulnița, nu a fost deloc surprinzător, formația din Miloșești ajungând la al treilea meci consecutiv fără eșec. După un start mai mult decât neplăcut, Spicul Miloșești a reușit să închege o echipă solidă, ce practică un fotbal plăcut ochiului. Veteranii, Nicolae Dima, Ionuț Neagu (Bebe), Cristian Negrea, Duță Petronel și nu în ultimul rând Dumitru Mădălin, au adunat pe lângă ei copii talentați și au reușit să formeze o echipă competitivă. Discutând cu jucătorii echipei din Miloșești, aceștia își propun ca din sezonul următor să vizeze promovarea. Ciulnița a deschis repede scorul în partida cu Miloșești, iar la numai 13 minute de la startul jocului, formația vizitatoare conducea deja cu 2-0. Înainte de pauză, amfitrionii au beneficiat însă de o lovitură liberă din preajma careului de 16 metri, Neagu a executat magistral și Spicul reușea să reducă din diferență. Liderul a forțat la începutul mitanului secund și a făcut 3-1, dar Spicul nu a cedat. Miloștenii au redus din diferență prin Mihai Drăghici, iar același Neagu, alias Edinho a reușit egalarea aproape de finalul partidei. La acest egal a contribuit cu vârf și îndesat portarul Dumitru Mădălin. Acesta a faultat în careu la o fază în care formația din Ciulnița ar fi reușit să facă 4-2. A primit cartonaș galben, dar a reușit să apere și penalty-ul. Și-a salvat echipa de la primirea golului 4, iar Spicul a forțat și a egalat. Nu cred că la 4-2 pentru Ciulnița Spicul ar fi mai reușit să egaleze. Nota bene, Mădană!
Etapa următoare, Bărăganul Ciulnița II stă, Fair- Play Slobozia Nouă primește pe propriul teren vizita Avântului Rovine într-un meci de foc, Spicul Miloșești se deplasează la Buești, acolo unde va întâlni ocupanta locului secund, Recolta Buești, iar CS Amara II primește pe propriul teren vizita formației AS Ciochina.
În seria a III-a, liderul Victoria II Munteni Buzău a cedat surprinzător la Jilavele, fiind învinsă cu scorul de 5-1, Libertatea Sălcioara a remizat în deplasarea de la Valea Măcrișului cu Athletic din localitate, scor 4-4, Fierbințiul a scos un punct la Alexeni după 1-1 cu Gloria din localitate, în timp ce Viitorul Rași a stat.
În etapa cu numărul 13, Victoria II Munteni Buzău primște pe propriul teren vizita formației Gloria Alexeni, Libertatea Sălcioara întâlnește formația Înfrățirea Jilavele II, Fulgerul Fierbinți dă piept cu Viitorul Rași, în timp ce Athletic Valea Măcrișului stă.
În seria I, partidele se vor disputa cu începere de la ora 11:00, în timp ce în celelalte două serii, la ora 14:00.