Vicepreședintele ANANP, în vizită la ALDE Ialomița
Subsecretarul de stat Ionel Petre, vicepreședinte al nou înființatei Agenții Naționale pentru Ariile Naturale Protejate (ANANP), președinte al ALDE Dâmbovița și secretar regional al partidului în patru județe (Dâmbovița, Argeș, Ialomița și Buzău), a fost prezent miercuri, 31 octombrie, la sediul ALDE din Slobozia.
Alături de Ionel Gae, președintele ALDE Ialomița, vicepreședintele ANANP a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a abordat mai multe subiecte de actualitate, atât sociale cât și politice.
Referitor la ANANP și motivul înființării sale, agenție care funcționează în cadrul Ministerului Mediului, desprinsă fiind din Direcția de Biodiversitate, concluzia este una simplă: Statul preia toate ariile protejate (custodiile) de pe teritoriul țării, adică 1.556 de arii protejate (23,8% din suprafața țării). Așadar, ariile protejate nu vor mai fi gestionate prin custozi, ci prin agenție.
Deși această schimbare a creat oarece nemulțumiri, vicepreședintele ANANP susținea că există multe avantaje în urma acestei preluări, avându-se în vedere o abordare unitară a situației.
Menționăm că săptămâna trecută au fost înființate și finanțate structurile teritoriale ale ANANP, respectiv serviciile județene care se vor afla sub tutela Agenției Naționale. Structura din Ialomița va avea în conducere un șef al serviciului și opt angajați și va funcționa într-un spațiu aparținând Bioterra.
„Agenția s-a înființat la solicitarea custozilor, pentru că din cele 1.556 de arii protejate erau preluate în custodie vreo 300. Marea problemă… aplicabilitatea nu era unitară, deși noi stabilisem un cadru clar în care se dau avize, favorabile sau nefavorabile. Aplicabilitatea era după bunul plac. (…) Din păcate, deși unii custozi sunt buni, sunt profesioniști, alții nu-și văd decât interesul de a obține niște fonduri, în condițiile în care unele arii au potențial și turistic și comercial”, afirma vicepreședintele ANANP.
În general, custozii acestor arii protejate erau ONG-uri, însă nu au lipsit Consiliile Județene, UAT-urile și chiar societățile comerciale. Unii dintre ei au gestionat foarte bine situația, însă alții ajuseseră să stopeze proiecte majore de infrastructură, cum ar fi construcția unor autostrăzi, doar pentru că în zonă, spuneau ei, treceau lilieci sau diverse specii de păsări.
Un alt subiect abordat în cadrul conferinței a făcut referire la modificarea legii 416, a venitului minim garantat. Noua lege, 192/2018, aprobată în luna octombrie, catalogată ca „legea împotriva lenei”, nu mai permite beneficiarilor să refuze un loc de muncă, dacă este apt de muncă, în caz contrar riscând să piardă ajutorul social.
De asemenea, a fost abordat și subiectul referitor la alegerile europarlamentare, unde cei de la ALDE ar dori să meargă pe liste separate.
De asemenea, ALDE Ialomița se pregătește de Conferința Județeană, pentru alegerea conducerii și, implicit, confirmarea în funcție a președintelui delegat, Ionel Gae.