Ialomița: Descinderi în municipiul Urziceni și comuna Alexeni
Azi, 7 noiembrie, polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 10 percheziții la persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt și furt calificat.
Descinderile au loc în municipiul Urziceni și în comuna Alexeni, din județul Ialomița.
În urma cercetărilor, a rezultat faptul că, în perioada 13 aprilie – 29 octombrie a.c., persoanele în cauză ar fi săvârșit 10 furturi din autovehicule, în comuna Valea Călugărească și în localități învecinate acesteia, din județul Prahova.
Aceștia ar fi vizat în special autovehicule aparținând unor societăți comerciale, ai căror conducători auto opreau la sediile a diferiți parteneri pentru a efectua operațiuni comerciale (livrări de produse sau plăți), moment în care sustrăgeau bani sau bunuri (telefoane mobile, laptopuri, portofele, genți) lăsate de aceștia în habitaclu.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 56.000 de lei.
10 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând să fie aduse la sediul poliției, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.