Lucrările la podul peste râul Prahova, la Dridu, revin „în matcă”
Șansele ca lucrările la noul pod peste râul Prahova să fie finalizate înainte de termen, așa cum anunțau autoritățile județene prin luna iunie, au scăzut. Din cauza ploilor din ultimele luni, lucrările nu au mai mers atât de repede, astfel că mult anunțatul avans a dispărut. Însă, sunt în graficul inițial.
„Săptămâna trecută am avut o discuție cu administratorul societății comerciale, iar dacă acum două luni aveau un avans de o lună și jumătate, s-a întâmplat ca din cauza precipitațiilor din vară să nu mai aibă acel avans, din cauza creșterii nivelului apei, însă la acest moment sunt în graficul stabilit inițial. Constructorul m-a asigurat că până în luna decembrie vor fi montate grinzile, podul să fie gata, mai puțin stratul de covor asfaltic pentru a se putea circula. Acum, în funcție și de starea vremii, dacă timpul va permite, putem să sperăm la anul acesta. Dacă nu, asta dacă nu greșesc, în luna aprilie 2019 este termenul de finalizare a acestui proiect. Până atunci sperăm să nu apară alte probleme și luăm în calcul aprilie 2019. Este un obiectiv important, care ajută foarte mult cetățenii din zona respectivă, primul obiectiv pe care echipa Consiliului Județean Ialomița reușește să-l readucă pe linia de plutire”, a declarat Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.
Construcția noului pod a început undeva pe la finele lunii februarie 2018, executantul fiind SC LUCONSA SRL Galați.
Valoarea estimată a investiției se ridică la suma de 10.385.204,93 lei, Consiliul Județean Ialomița accesând pentru finanţarea acestui obiectiv fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 – 2020, partea de cofinanțare fiind în sumă de 1.961.499,92 lei, la care se adaugă încă 181.793,82 lei, suportați din bugetul județului Ialomița.