Ialomița: Nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată la Țăndărei
În cursul zilei de astăzi, 17 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat și desfășurat activități în cadrul unei acţiuni, pe linia verificării respectării regimului armelor şi muniţiilor.
În cadrul activităţilor desfăşurate, a fost efectuată o percheziție pe raza orașului Țăndărei, la locuința unui bărbat de 46 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
În urma efectuării percheziţiei, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării o armă de vânătoare semiautomată, un pistol, dar și 50 de cartușe, deținute fără drept de către persoana în cauză.
Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activități infracționale.
arma de vanatoare contrabanda munitie pistol politia - IPJ Ialomita regim arme si munitii semiautomata tandarei