Activități de educație anticorupție dedicate elevilor în cadrul ,,Programului Şcoala Altfel”
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Ialomiţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, au desfășurat activități de educație anticorupție în cadrul Programului de educație „Școala altfel”, al Ministerului Educației Naționale.
Astfel, în săptămâna 26 – 30 martie 2018, 425 elevi și cadre didactice de la Liceul Tehnologic „Iordache Zossima” Armășești, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară și Liceul Tehnologic ,,Anghel Saligny” din Fetești, Liceul Tehnologic Țăndărei, Liceul Tehnologic ,,Mihai Eminescu” și Liceul ,,Al. Ioan Cuza” din Slobozia au participat la activități cu tematică anticorupție.
În cadrul sesiunilor dedicate elevilor, ofițerii S.J.A. Ialomița au transmis elevilor informații care au cuprins competențele unității, drepturile și obligațiile ce revin elevilor în calitate de cetățeni în relația cu angajații M.A.I, infracțiunile de corupție și cele asimilate acestora, atitudinea ce trebuie avută în situația în care sunt implicați sau iau la cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, consecințele și costurile corupției, precum și cazuri de corupție instrumentate de D.G.A.
Interesul elevilor față de cele prezentate s-a făcut remarcat printr-o intervenție intensă a acestora, în sensul clarificării unor aspecte legate de reprezentarea faptelor de corupție și atitudinea potrivită pentru prevenirea acestora.
Includerea S.J.A. Ialomița în programul unităților de învățământ județene vine ca urmare a experienței pozitive înregistrată în cadrul colaborării de peste 5 ani dintre cele două instituții și are ca scop formarea atitudinii anticorupţie şi creşterea gradului de informare a tinerilor cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat în relaţia cu personalul M.A.I., reacţia la corupţie şi modul de sesizare a faptelor de corupţie.
Cu acest prilej, tinerii, dar şi cetăţenii judeţului, sunt încurajaţi să sesizeze faptele de corupţie folosind Call center anticorupţie 0800.806.806 sau direct la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Ialomița aflat pe str. Alexandru Odobescu nr.17 -19, telefon/fax 0243/220556.
foto: DGA