Fetești: Bugetul pe 2017 a fost rectificat într-o ședință extraordinară. Implicit, lista de investiții
Bugetul municipiului Fetești pe anul 2017 și, implicit, lista de investiții, au fost rectificate miercuri, 8 noiembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare
Modificarea vizează completarea, respectiv diminuarea, unor sume pentru câteva proiecte aflate în lista de investiții. Așadar, fondurile alocate pentru documentații tehnice, avize și alte cheltuieli care nu mai pot fi realizate la anumite proiecte de investiții până la sfârșitul anului au fost relocate spre altele.
De exemplu, DADPP a solicitat suplimentarea bugetului cu 80.000 lei pentru achiziția de ghirlande și instalații de iluminat pentru perioada sărbătorilor de iarnă, dar și cu 60.000 lei pentru operațiunile de montare/demontare a acestora pentru care se va apela la o firmă specializată, Grădiniția cu program prelungit „Alba ca Zăpada” a solicitat suplimentarea prevederilor bugetare în vederea înlocuirii unor mese, scaune, paturi, saltele, vechi de peste 25 de ani, instalație electrică, sistem video etc, dar și pentru funcționarea până la finele anului.
De asemenea, se are în vedere achiziționarea, de către DADPP Fetești, a unei autoutilitare pentru câinii comunitari, cea aflată în dotarea Direcției având o vechime de aproximativ 13 ani și un grad mare de uzură. Totuși, se va achiziționa tot un autovehicul second hand, pentru care s-au alocat 46.000 lei.
În schimb, nu se va mai realiza anul acesta auditul privind siguranța rutieră în municipiu, pentru care se alocaseră 9.000 lei, totodată se amână implementarea unui sistem de supraveghere cu camere video în municipiul Fetești, reabilitarea sistemului de iluminat public (pentru care se încearcă atragerea de fonduri europene), dar și amenajarea trotuarului și parcărilor din zona Hotelului Miorița, dar și unele asfaltări și modernizări străzi municipale și, implicit, pentru documentațiile, studiile și avizele aferente.
De asemenea, se alocă 300.000 lei pentru întocmirea sistemului integrat de transport durabil în municipiul Fetești, proiect care vizează achiziționarea de autobuze hibrid, construirea/modernizarea și extinderea traseelor de transport public, construcția de stații de autobuz, modernizarea sistemelor de taxare bilete, trasee pentru bicicliști, stații de reîncărcare a automobilelor electrice hibride, zone și trasee pietonale, construirea de parcări de transfer de tip „park and ride” și multe altele. Acest proiect urmează să fie pregătit în vederea depunerii cererii de finanțare, în primă fază fiind necesare studii geotehnice, topografice, studii de fezabilitate/DALI, studii de trafic, de oportunitate și de delegare a serviciului public de transport.
Referitor la amânarea amenajării trotuarului și parcării din zona Hotelului Miorița, primarul municipiului Fetești a explicat consilierilor faptul că așteaptă întâi realizarea sensului giratoriu, apoi refacerea trotuarelor, o altă ordine a lucrurilor fiind păguboasă pentru buget.
„Nu am niciun motiv special să nu realizăm parcarea acolo. Dar nu vreau să cheltuiesc bani, ca apoi să dărâmăm și să facem sensul giratoriu. Această intersecție arată cum arată”, spunea acesta.
În cadrul ședinței s-a discutat mult și despre indisciplina în trafic pe raza municipiului, despre lipsa polițiștilor de pe teren, despre mentalitatea conducătorilor auto dar și a pietonilor, despre necesitatea prevenției, prin montarea de limitatoare de viteză, dar și a aplicării unor amenzi care să îi „cumințească” pe participanții la trafic, mai ales pe drumul național care tranzitează municipiul, începând din Gară și până la Buliga, unde traficul este din ce în ce mai aglomerat, șoferii mai agresivi, iar accidentele de multe ori imposibil de evitat.