Peste 100 de arbori vor fi tăiați în municipiul Fetești
Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, prin Ocolul Silvic Fetești, împreună cu Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat Fetești, a demarat procedura privind tăierea controlată a 105 arbori de pe raza localității.
Aceștia au fost marcați cu marca rotundă amprentă P.S. 259.1 și vopsea de culoare galbenă și numerotați de la numărul 1 la numărul 105 cu cretă forestieră de culoare albastră.
Vor fi eliminați arbori de pe străzile Călărași, Depoului, Ardealului, Promenadei, Bănățenilor, Grâușor și în zona parcării din spatele Complexului comercial. Pentru obținerea autorizației de exploatare, DADPP Fetești trebuie să încheie un contract de prestări servicii cu o societate atestată.
Pe site-ul instituției (www.primariafetesti.ro) a fost publicat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind activităţile de tăiere, transport şi valorificare a lemnului rezultat din spaţiile verzi şi alte terenuri din afara fondului forestier naţional situate în intravilanul municipiului Feteşti.
De precizat este și faptul că vor fi îndepărtați arborii care sunt uscați sau au o stare fitosanitară precară, plantați sub liniile de medie tensiune, pe marginea drumului sau pe axa mediană a acestora care pot duce la avarii sau deranjamente în rețelele electrice și pun în pericol circulația auto și pietonală, cu respectarea prevederilor Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, articolul 12, alineatul 3 „Proprietarii şi administratorii de spaţii verzi sunt obligaţi să asigure măsurile privind siguranţa persoanelor care pot fi afectate de ruperile şi desprinderile arborilor şi elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.”