Ialomița: Acțiuni ale poliției în zonele de interes operativ din judeţ
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au desfășurat în acest sfârşit de săptămână, 27 – 29 octombrie, acţiuni în locurile şi zonele de interes operativ din judeţ, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, în vederea prevenirii accidentelor rutiere.
Astfel, pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost legitimate 507 persoane și 19 societăți comerciale, verificate. De asemenea, în urma filtrelor rutiere instituite, poliţiştii au controlat 559 de autovehicule.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.
Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 158 de sancțiuni contravenționale, dintre care 134 ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 15 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, restul amenzilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale.
Valoarea sancţiunilor aplicate este de aproximativ 47.000 de lei.
Totodată, pentru neregulile constatate au fost retrase 2 certificate de înmatriculare, iar 2 permise de conducere au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Din constatările polițiștilor:
Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 59 de ani au fost depistați de către polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși au consumat anterior băuturi alcoolice.
Cei în cauză au fost testați alcoolscop, rezultatele indicate fiind cuprinse între 0,70 și 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, aceștia fiind conduși la cele mai apropiate unități spitalicești, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au stabilit că unul dintre aceștia, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Ion Roată, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
* * *
Alt bărbat de 22 ani, din municipiul Slobozia, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, deși avea acest drept supendat.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosar penal.