Editura Didactică și Pedagogică va fi reorganizată în societate pe acțiuni și va edita manuale școlare
Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va fi înființată ca societate comercială pe acțiuni, de interes național, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educației, prin reorganizarea Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică, potrivit Ordonanței de urgență aprobate astăzi de Guvern.
Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va avea ca obiect principal de activitate editarea de:
- Manuale școlare pentru învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, în limba română și în limbile minorităților naționale, și alte lucrări pentru învățământul preșcolar și universitar;
- Manuale pentru școli profesionale și de maiștri; tratate, lucrări de metodică și de pedagogie; lucrări în sprijinul învățământului pentru perfecționarea profesorilor și pentru activități individuale ale elevilor și studenților, originale și traduceri din alte limbi;
- Materiale grafice în domeniul mijloacelor de învățământ, precum și alte lucrări necesare învățământului.
Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va realiza manualele școlare la solicitarea directă a Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract.
Complementar, Societatea Editura Didactică și Pedagogică poate desfășura și alte activități conexe pentru realizarea obiectului său de activitate.
Societatea va fi condusă de adunarea generală a acționarilor, constituită din reprezentanții Ministerului Educației Naționale, și de către un consiliu de administrație format din cinci membri. Reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor și membrii Consiliului de administrație ai Societății vor fi numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului Educației Naționale. Conducerea executivă a Societății va fi asigurată de un director general.
Finanţarea programelor de investiţii şi de retehnologizare ale Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. se asigură din surse proprii şi din alte surse atrase. Patrimoniul Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică se preia de către Societatea Editura Didactică și Pedagogică S.A. prin protocol de predare – preluare în conformitate cu prevederile legale. Personalul Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. va fi preluat în totalitate de la Regia Autonomă Editura Didactică și Pedagogică fără să le fie afectate drepturile avute la data preluării.