Ialomița: Cercetați pentru contrabandă cu țigări
La data de 10 octombrie, poliţiştii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au efectuat trei percheziţii pe raza județului, la sediul unei societăți comerciale, precum și la locuinţele a doi bărbați de 36 și 62 de ani, bănuiți de contrabandă cu ţigări.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că bărbații în cauză ar fi comercializat produse din tutun, fără documente de proveniență și fără ca acestea să fie supuse marcării.
În urma efectuării percheziţiilor, au fost ridicate 3.166 de țigarete, 10.000 de tuburi țigarete, precum şi 3 mașini manuale de împachetat țigarete.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.